Muzeul Naţional Cotroceni a organizat miercuri, 12 martie 2014, orele 18.00, în Spaţiile Medievale ale muzeului, vernisajul expoziţiei „Pictură românească din secolul XX, din colecţia Muzeului Naţional Cotroceni”.
Expoziţia cuprinde lucrări din patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, fiind pentru prima dată de la înfiinţarea sa, când peste 80 de opere din colecţia proprie, fac obiectul unei mari expoziţii la sediul muzeului.
În expoziţie sunt prezente lucrări semnate de 37 de pictori, atât mari maeştrii ai picturii româneşti, membrii fondatori ai societăţii Tinerimea Artistică, cât şi pictori interbelici mai puţin cunoscuţi publicului larg, alături de pictori contemporani, ale căror lucrări fac şi astăzi obiectul unor prestigioase expoziţii: Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona, Constantin Artachino, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Octav Băncilă, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Elena Popea, Jean Al. Steriadi, Leon Biju, Camil Ressu, Marius Bunescu, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, Samuel Mützner, Eustaţiu Stoenescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Margareta Sterian, Dumitru Ghiaţă, Rodica Maniu, Henri Catargi, Lucian Grigorescu, Aurel Băeşu, Sever Burada, Adam Bălţatu, Aurel Bordenache, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Paul Miracovici, Eugen Gâscă, Alexandru Ţipoia, Vasile Parizescu, Şerban Rusu-Arbore, Ilie Boca.
Tematica lucrărilor reflectă preocupările acestor pictori: peisaje, flori, naturi statice, satul românesc, tema Balcicului, portrete etc. Lucrările evidenţiează geniul artistic românesc, tradiţionalism şi inovaţie, fiecare pictor punându-şi amprenta asupra modului de a interpreta ceea ce alegea să picteze, asupra coloritului, luminilor şi umbrelor, limbajului artistic în general. Prezentarea realităţii în ansamblul ei, a trăirilor, gândurilor şi sentimentelor pictorului este caracteristica principală a tuturor lucrărilor prezente în expoziţie, transformându-le astfel în opere unicat şi dând colecţiei în ansamblul ei, o valoare patrimonială incontestabilă.
Tablourile prezente în expoziţie, aduc publicul vizitator mai aproape de creaţia marilor clasici ai picturii româneşti din secolul XX, prezentarea unei expoziţii de patrimoniu din colecţiile proprii, reprezentând pentru fiecare muzeu o carte de vizită importantă, căci muzeul “nu trebuie să fie doar un lăcaş de tezaurizare cu depozite ferecate, iar creaţia trebuie să încânte privirea, să bucure spiritul, să-l educe..”.
Expoziţia este deschisă publicului în perioada 13 martie - 6 aprilie, şi poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30-17.30. Expoziţia beneficiază de un album color, care va putea fi achiziţionat de la Magazinul de prezentare al muzeului.
Sursa: Muzeul Naţional Cotroceni
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Un filmuleţ de la expozitie poate fi văzut aici: http://www.youtube.com/watch?
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer