Monumentul Eroilor Ceferisti, Ianuarie – Februarie 1933

Revolta muncitorilor de la Atelierele Grivita (1933).

Tensiunile sociale provocate de efectele marii crize eonomice mondiale ajung la apogeu in Romania la inceputul anului 1933. „Curbele de sacrificiu“ au fost resimtite in special de muncitorii ceferisti si petrolisti. Ei s-au adresat Guvernului national-taranist pentru imbunatatirea nivelului de trai, insa fara mari rezultate.

In cursul anului 1932, Guvernul roman a luat o serie de masuri nepopulare pentru a face fata marii crize economice. „Curbele de sacrificiu“, care au afectat in prima faza doar pe functionari, au atins si categoria muncitorilor la sfarsitul anului. Astfel ca intreprinderile industriale au suspendat indemnizatia de chirie si „alocatia de scumpete“, ceea ce a provocat reducerea salariilor muncitorilor cu aproximativ 25%.

EXPLOZIA SOCIALA. In ianuarie 1933, viata politica si sociala a Romaniei era tensionata la maximum. Iuliu Maniu tocmai plecase de la conducerea Guvernului national-taranist, provocand o criza politica insemnata. Noul prim-ministru, Alexandru Vaida-Voievod, inca nu isi consolidase autoritatea suficient, mai ales ca trebuia sa faca fata introducerii unei noi „curbe de sacrificiu“. Peste toate acestea, iarna grea contribuia la inrautatirea conditiilor de trai. Primii care au reactionat au fost profesorii si studentii care cereau concesii economice din partea Guvernului. Greva acestora a incurajat protestul muncitorilor.

La Atelierele CFR Grivita din Bucuresti, dupa ultima „curba de sacrificiu“, muncitorii aveau un nou motiv de nemultumiri. La 20 ianuarie, administratia a anuntat ca plata salariilor se va face numai daca lucratorii vor prezenta dovada achitarii impozitelor pe ultimii trei ani. A doua zi s-a introdus o noua masura care a alimentat tensiunile, prin concedierea temporara a muncitorilor de la atelierele de vagoane. Acestia lucrau sub cerul liber, astfel ca, din cauza conditiilor meteorologice nefaste, conducerea a dispus inchiderea temporara a sectiei.

COMUNISTII EXPLOATEAZA NEMULTUMIRILE. La inceputul anului 1933, cel mai important nucleu comunist pare a fi la Atelierele CFR Grivita din Bucuresti. Aici, simpatizantii comunisti penetrasera organizatiile muncitoresti social-democrate, iar la sfarsitul anului 1932 reusisera se creeze un „sindicat rosu“. Acesta era condus de Panait Bogatoiu si Constantin Doncea, in vreme ce Gheorghe Gheorghiu-Dej coordona activitatea organizatiei din punct vedere al apartenentei la miscarea comunista. Prin curieri, Gheorghiu-Dej si Moscu Cohn (Gheorghe Stoica) mentineau legatura cu nucleele comuniste de la Atelierele de vagoane din Cluj si Iasi.
Liderii „sindicatului rosu“ aveau ca obiectiv sa creeze in fiecare sectie a Atelierelor nuclee comuniste care sa atraga muncitorii spre greva. O alta strategie a comunistilor era discreditarea sindicatelor social-democrate, prin sabotarea intrunirilor. Astfel ca Bogatoiu si Doncea aveau misiunea de a patrunde in salile de sedinta cu scopul de a obtine cuvantul la tribuna unde urmau sa militeze pentru declansarea grevei generale.
Aceste actiuni ale comunistilor romani se inscriau in directivele date de Comintern la congresul al saselea din iulie-august 1928. Stalin le-a impus comunistilor sa rupa orice legatura cu social-democratii, pe care-i considera „fascisti sociali“, si sa infiinteze „sindicate rosii“ pentru a concura organizatiile social-democrate.

SCANTEIA DE LA GRIVITA. Valul de greve de la inceputul anului 1933 a fost lansat de muncitorii de la Atelierele CFR Grivita, unde sindicatul comunist penetrase puternic sectiile de la atelierele de vagoane. Acolo, pe langa problemele legate de concedierile temporare, un motiv suplimentar de nemultumire mai era si faptul ca salariile erau mai mici decat la atelierele de locomotive. La 28 ianuarie, unul dintre liderii „sindicatului rosu“, Panait Bogatoiu, a dispus incetarea lucrului la atelierele de vagoane la ora 10.30. Acesta, in fruntea unui „comitet de fabrica“, a inaintat conducerii Atelierelor o lista de revendicari. Initial, miscarea cuprindea doar personalul de la vagoane, aproximativ 700, insa, la aflarea vestii, peste 3.000 de muncitori s-au asociat protestului.

Ministrul Comunicatiilor, Eduard Mirto, a intervenit in conflictul de munca dintre muncitori si Consiliul de Administratie al CFR. Acesta a dispus satisfacerea solicitarilor economice ale muncitorilor: acordarea unui salariu minim de 4.000 lei si reintroducerea alocatiei de chirie. Liderii sindicatului social-democrat s-au declarat multumiti de negocieri, iar ministerul a dat dispozitii ca majorarile sa se aplice incepand cu data de 1 ianuarie 1933.

In ciuda tratativelor dintre Guvern si sindicate, Atelierele CFR Grivita au ramas un focar de tensiuni sociale. Sindicalistii comunisti au raspandit in dimineata zilei de 2 februarie 1933 manifeste in cartierele de muncitori ceferisti. Prin acestea, ei isi aratau neincrederea fata de promisiunile Guvernului si cereau recunoasterea „comitetelor de fabrica“. Dupa inceperea programului de lucru, din cei 5.000 de angajati ai atelierelor, doar 200 au inceput munca. In scurt timp, acestia au fost determinati sa se opreasca, iar administratia a fost instiintata despre noile revendicari: acordarea „alocatiei de scumpete“, cresterea salariilor cu 40%, recunoasterea „comitetelor de fabrica“.

Cu toate ca atelierele au fost inconjurate de jandarmni si de armata, protestul nu a incetat. Sindicatele social-democrate, prin vocea presedintelui Dumitru Sparlea, s-au desolidarizat de noile revendicari. Autoritatile nu au dorit sa negocieze asupra noilor cereri, considerandu-le politice, in conditiile in care cele economice fusesera deja satisfacute in mare parte. Astfel ca grevistii si-au incetat protestul, mai ales ca sindicatele social-democrate au acuzat agitatiile comunistilor in miscarea muncitoreasca.

Dupa preluarea puterii de catre comunisti, grevele din februarie 1933 au intrat in mitologia regimului. Printre „eroii“ acelor evenimente a fost si Ilie Pintilie, care a coordonat sindicatele de la Atelierele CFR din Iasi, Cernauti si Pascani. El a intrat in contact cu sindicalistii comunisti de la CFR Grivita prin emisarii trimisi de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In fapt, conducatorul din umbra a fost Moscu Cohn, care in anii puterii comuniste s-a bucurat de un mare respect, fiind considerat initiatorul lui Dej intr-ale marxismului. Gheorghiu-Dej si Ilie Pintilie s-au reintalnit apoi la inchisoarea Doftana. Ilie Pintilie nu a fost asa de norocos ca fostul lider comunist, deoarece a murit strivit de zidurile inchisorii Doftana la cutremurul din noiembrie 1940.

La Atelierele CFR Grivita, sindicatul comunist avea putini aderenti, circa 400, in conditiile in care acolo lucrau 5.000 de muncitori. Nu toti membrii acestuia erau comunisti, fiind mai degraba atrasi de propaganda liderilor Panait Bogatoiu si Constantin Doncea. Acestia sustineau ca sindicatele social-democrate erau incapabile sa reprezinte interesele muncitorilor. Comunistii de la conducerea sindicatului au lansat ideea constituirii unor „comitete de fabrica“, dupa modelul sovietelor bolsevice din 1917.

Sursa: Jurnalul National

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Monumentul%20Eroilor%20Ceferisti,%20Ianuarie%20-%20Februarie%201933/index.html