De Mărţişor la Muzeul Satului

În forma sa actuală, mărţişorul este un obiect care se oferă în dar, în prima zi a lunii martie, fetelor şi femeilor, ca semn al sosirii primăverii. Numele său provine de la denumirea lunii în care se dăruieşte şi se poartă: luna martie. El este alcătuit din două piese: o podoabă miniaturală şi un şnur realizat din două fire răsucite de cânepă, bumbac sau mătase, de  culoare roşie şi albă, în trecut, roşie şi neagră, cu ciucuri la capete.

Odinioară, mărţişorul era confecţionat în casă din fire roşii şi albe, simbolizând iarna şi vara. Şnurul reprezenta „funia anului” care împletea zilele celor două anotimpuri de bază. În secolul al XIX-lea, se introduc în structura lui, ca o a doua piesă, monedele din metal, argint sau aur, înlocuite ulterior de podoabe artizanale. Tipul de monedă: aur, argint sau bronz indica statutul social.

Nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor şi nevestelor. Se oferea şi copiilor şi se lega fie la mână, fie la gât. El aducea noroc şi sănătate copilului ce îl purta. După un număr de zile el era pus într-un pom înflorit cu speranţa dobândirii unei vieţi frumoase şi a unui an îmbelşugat. Şi astăzi se păstrează obiceiul punerii mărţişorului într-un pom înflorit. Se poartă, de regulă, până la 9 martie sau până la Bunavestire, când se crede că iarna este învinsă.

La origine, mărţişorul era o amuletă. El trebuia să-l apere pe purtător de forţele malefice, întruchipări ale duhului iernii, care încearcă să împiedice instalarea primăverii. Firul roşu din componenţa mărţişorului asigura această protecţie. În calitatea ei de culoare solară, ea purifică pământul, îndepărtând spiritele ostile. Purtat la mână sau la gât, mărţişorul îl apăra pe om de şerpi, de lupi şi de duhurile aducătoare de boli.  La aromâni, mărţişorul se lega la picior, pentru a-l proteja pe purtător de stihiile nopţii.

În Bucovina, femeile obişnuiau să păstreze peste an un şnur de mărţişor pentru a-l utiliza în practicile magice de tratare a deochiului.

Mărţişorul este prezent la alte popoare din sud-estul Europei: la bulgari, sârbi, greci.

Una dintre variantele legendei care circulă pe tema Mărţişorului este şi cea a Babei Dochia:

O femeie bătrâna, Dochia, avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarna geroasă, Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine alba ca zăpada. Pe măsură ce o spala, haina devenea tot mai neagră. Îngheţată de frig şi cuprinsă de disperare, fata plângea când a apărut Marţişor, un bărbat tânar care i-a oferit o floare magică şi a sfătuit-o să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Văzând floarea roşie, prinsă în părul fetei, Dochia a crezut că primăvara a revenit şi a plecat cu turma de oi pe munte. Urcând muntele, vremea s-a făcut frumoasă, aşa că Dochia a renunţat, pe rând, la cojoacele pe care le purta. Când a ajuns în vârf, vremea s-a transformat în vifor şi atunci s-a arătat Marţişor: “Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, “tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele haine în râul îngheţat.” Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi ea şi oile au fost transformate în pietre.

Sursa: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/De%20Martisor%20la%20Muzeul%20Satului/index.html