Este vorba despre o cladire care la sfarsitul anului 1989 era aproape gata, cum erau de fapt si alte cladiri din Bucuresti. Anii au trecut si nimeni nu s-a mai ocupat de ea. Eu asa tin minte, poate gresesc, ca aceasta cladire urma sa fie dedicata pentru Casa Stiintei si Tehnicii.
Dupa 1989 a aparut sus pe acesta cladire un panou mare care se vedea de la o posta, pe care scria Casa Radio si care a stat multi ani acolo. Probabil ca s-a dorit mutarea aici a sediului Radiodifuziunii Romane, iar ei, din lipsa de fonduri pentru a o finaliza, au lasat-o asa cum au primit-o. Prin natura faptului ca serviciul meu din aceea perioada se afla la o foarte mica distanta de aceasta cladire, timp de 7 ani (1992 - 1999) am trecut aproape zilnic pe langa ea si de fiecare data o priveam cum se degradeaza de la o zi la alta si cum unii isi bat joc de banii nostrii. Pacat ca nu i-am facut fotografii cum arata in 1989 (nu aveam aparat foto digital) ca sa le putem compara cu cele din ziua de azi. Pe toata latura centrala, la etajul unu, deasupra intrarii, era o platforma imensa pe care urma sa stea “Conducerea de Partid si de Stat” la defilarile de 1 Mai si 23 August. Aceasta platforma a disparut de mult. Ba mai mult, a aparut o “nisa” uriasa in partea centrala a cladirii. Pe terenul din spatele cladirii – imi aduca aminte ca pe vremuri aici era un mic hipodrom si un mic parculet - in urma cu cativa ani se construia de zor – parca si anul trecut, s-a facut numai fundatia, dupa care lucrarile au ramas moarte. “Gurile rele” spuneau ca aici trebuia sa apara un Mall. La fel s-a procedat si cu cladirea Bibilotecii Nationale timp de peste 20 de ani si pana la urma au ajuns la concluzia ca nu a fost un proiect rau si l-au dus la bun sfarsit. Mai nou si proiectul “Bucurestiul port la Dunare”, s-a ajuns la concluzia ca trebuie finalizat si lucrarile vor incepe in anul in care tocmai am intrat, dupa cum a declarat primarul Capitalei. Si acesta era gata intr-o proportie de peste 80% la sfarsitul lui 1989. Alti bani, alta distractie.
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/O%
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer