You are here

Peste 11 ani de activitate şi peste 11.000 de salvatori - voluntari

Duminică 25 Noiembrie 2012 am fost invitat să particip, alături de alţi radioamatori, in sala I.L. Caragiale din cadrul Primăriei Sectorului 2, la festivitatea de decernare a unor diplome si certificare de absolvire.   

70 de voluntari şi profesori voluntari ai Asociaţiei Salvatorilor pentru Situaţii de Urgenţă, ASVSU, au primit, duminică, 25 noiembrie a.c., certificate de absolvire a cursurilor de perfecţionare şi diplome de excelenţă din partea primarului Neculai Onţanu, a deputatului Gabriel Oprea, precum şi a preşedintele ASVSU, Vasile Grosoşiu.Proiectul de instruire a voluntarilor pentru situaţii de urgenţă este realizat de Asociaţiei Salvatorilor pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu Primăria Sectorului 2, ADRA România şi Federaţia Română de Radioamatorism – Reţeaua Naţională de Urgenţă.
Înfiinţată în anul 2001, ASVSU a reuşit ca în 11 ani de activitate să cuprindă la cursurile de instruire peste 11.000 de voluntari din ţara, din toate categoriile sociale: elevi, studenţi, şomeri, pensionari, lucrători în diverse domenii de activitate, predominând cadrele medicale şi cadrele militare în rezervă.
Voluntarii sunt instruiţi să devină lideri ai scenei unui dezastru, organizarea perfectă, ordinea şi disciplina fiind deviza principală a cursurilor de pregătire, astfel ca salvatorii să nu devină ei înşişi victime ale dezastrului în care domneşte dezordinea ce generează catastrofe.
În programa cursurilor organizate, voluntarii învaţă să acorde primul ajutor şi în mod special managementul unui dezastru la locul calamităţii, scopul principal fiind salvarea numărului maxim de persoane.
Toţi absolvenţii cursurilor sunt radioamatori şi practică radiocomunicaţiile de urgenţă pentru a comunica prin staţii permanent între ei şi cu autorităţile în scopul realizării managementului situaţiilor de urgenţă.
Prin realizarea cursurilor de instruire a voluntarilor pentru situaţii de urgenţă se urmăreşte îmbinarea sporturilor tehnico – aplicative, precum alpinismul utilitar, radioamatorismul, orientarea turistică cu noţiunile de protecţie civilă şi prim ajutor, principalul obiectiv în cadrul pregătirii fiind disciplina.
Primăria Sectorului 2 este un partener permanent al pregătirii voluntarilor, acordând o atenţie deosebită creării grupurilor de voluntari de toate vârstele pentru diverse domenii de activitate. 

Sursa: Primăria Sectorului 2

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:

http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Peste%2011%20ani%20de%20activitate%20si%20peste%2011.000%20de%20salvatori%20-%20voluntari/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer