You are here

Intalnire intre radioamatori Daia, 15 mai 2010

Sambata 15 mai 2010 am luat un Maxi-Taxi si m-am indreptat catre comuna Daia din judetul Giurgiu unde urma sa aiba loc un talcioc organizat de Gigi YO9FKM impreuna cu baietii (radioamatorii) din Giurgiu dar si vizitarea locatiei de concurs a lui Dan YO9FNP.

De cum am ajuns am fost impresionat de numarul mare de masini (autoturisme) parcate in apropierea locului de desfasurare al talciocului. Sincer, nu ma asteptam la un numar atat de mare de participanti. A fost un succes. Felicitari si multumiri lui Gigi YO9FKM (dar si sotiei lui care ne-a suportat, Hi!), Dan YO9FNP, dar si tuturor radioamatorilor giurgiuveni care au asigurat buna desfasurare a intalnirii de la Daia. Pe langa obisnuitul talcioc, clasicele discutii si contacte, s-a vizitat baza de concurs realizata de Dan YO9FNP unde s-a putut vedea in detaliu sistemul folosit pentru ridicarea si ancorarea pilonilor, s-au facut demonstratii cu echipamentele noi achizitionate. De asemenea, s-a vizitat si QTH-ul lui Gigi YO9FKM unde i-am putut admira antena piramidala dar si frumoasa locuinta nou construita. Inainte de plecare am fost invitati sa degustam niste peste si un vin bun de buturuga. Sper sa ne mai intalnim, tot aici si la alte editii.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Intrunire%20intre%20radioamatori%20%20Daia%2015.05.2010/index.html

Aici puteti vedea un filmulet legat de acest eveniment, realizat de Marian YO3IIT:
http://www.youtube.com/yo3ccc#p/a/u/0/eHEEcQd0cYM

 

 

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer