În anul 2026, SUA aniversează 250 de ani de la momentul proclamării independenței naționale, odată cu „Declarația de independență” din 4 iulie 1776. Era începutul promovării principiilor egalității și drepturilor inalienabile ale omului, care au revoluționat politica și societatea americană, europeană și mondială în secolele ce au urmat.
Cu acest prilej aniversar, Muzeul Național de Istorie a României deschide expoziția „SUA – România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României și sub egida Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
Deschiderea oficială a expoziției a avut loc joi, 16 iulie 2026, ora 17.00, la Muzeul Național de Istorie a României, Calea Victoriei nr. 12. Accesul s-a făcut exclusiv pe baza invitației.
Expoziția este disponibilă pentru public din 17 iulie 2026 până la 30 septembrie 2026 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00-18.00.
Expoziția noastră prezintă istoriile ce leagă SUA și România – de la primele informații venite din „Lumea Nouă” în Țările Române, la ideile cuprinse în Declarația de Independență din 1776 și Constituția din 1787, care au hrănit visele românilor în momente cruciale, precum Revoluția de la 1848 sau Războiul de Independență de la 1877-1878, și până la încheierea Parteneriatului strategic dintre cele două state.
Expoziția vorbește despre diplomație, despre comerț, despre cultură și divertisment... Despre momentele de cooperare, dar și despre încercările prin care a trecut relația dintre cele două state. În același timp, expoziția este despre oameni. Despre românii emigrați în SUA, care au luptat pentru menținerea unității federale, care au muncit pentru evoluția economică a marii națiuni americane în care s-au integrat și au devenit parte a culturii americane.
Parcurgând expoziția, vom descoperi documente și obiecte referitoare la începuturile relațiilor diplomatice și comerciale româno-americane, la Crucea Roșie Americană, ce a salvat mii de vieți pe frontul românesc în Primul Război Mondial, la regina Maria, cea dintâi suverană europeană care a cucerit inima Americii, la confruntările din anii celui de-al Doilea Război Mondial, la perioada Războiului Rece, la „Vocea Americii”, la Clauza națiunii celei mai favorizate, la momentele de „răcire” a relațiilor din anii ‘80 și la reconstruirea încrederii, după 1989.
Nu lipsesc nici mărturiile care ne amintesc de zecile de mii de români care au trecut Oceanul în căutarea unei vieți mai bune și care au ajuns să formeze, în perioada interbelică, cea mai mare comunitate românească din lume, de foxtrot-ul și jazz-ul „importate” de peste Ocean, de fascinația Hollywood-ului sau de marile personalități ale culturii române care au stârnit admirația americanilor, fie că vorbim de Constantin Brâncuși, de George Enescu, de Maria Tănase sau de Nicolae Iorga. De la o simplă știre de gazetă despre o țară îndepărtată, până la o alianță strategică ce leagă două popoare prin valori comune, aceasta este povestea pe care o spune expoziția noastră. O poveste despre curaj, idei și speranțe care au trecut Oceanul, în ambele sensuri.
Proiectul expozițional este realizat de Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Brukenthal, Institutul Cultural Român, Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova - Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” și Colecția Daniel-Cosmin Obreja. Colaboratori ai expoziției sunt: Sorin Mărgărit, Bogdan Coconoiu, Emil Blaga, Adriana Luca, Mihai Carp și Asociația RoMilitaria.
Coordonatorul expoziției este dr. Cornel-Constantin Ilie, manager al Muzeului Național de Istorie a României, curator este dr. Cristina Păiușan, iar echipa expoziției este formată din dr. Oana Ilie, Roxana Pătrașcu, Daniel-Cosmin Obreja, dr. Alexandru Bădescu, Alexandra Mărășoiu, Pompilia Dozsa, Maria Popa, Nicoleta König, Bogdan Dumitru Mladin, Paul Popa și Diana Crimu.
Parteneri media: Agenția Națională de Presă Agerpres, Digi24, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM, Radio România Internațional, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Prima History, Cinemaraton.
Eveniment sponsorizat de Dacia Romanian Dining.
Sursa: Muzeul Național de Istorie a României
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: https://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer