You are here
Muzeul Național de Artă al României
Locuri ale artei și istoriei noastre
Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor
Accesul spre sala Tronului se face prin parcurgerea monumentalei Scări a Voievozilor, construită din marmură de Carrara. În capătul treptelor, regăsim Apoteoza lui Arthur Verona (1867 - 1946), fresca de pe plafon ce reprezintă alegoric Marea Unire şi friza de portrete realizate de sculptorul Cornel Medrea (1888 – 1946), înfăţişând în medalioane voievozi şi regi ai României.
Sala Tronului, este dominată de stema regală monumentală situată în partea opusă absidei tronului, fiind flancată de cele două portrete, Carol și Ferdinand, realizate, în 1934, de pictorul Aurel Bordenache (1902 - 1987). Plafonul este decorat cu fresca Ceciliei Cuţescu-Storck - realizată la dorința a regelui Carol al II-lea - și înfăţişează artele (pictura, sculptura, muzica, tragedia, comedia, poezia), “reprezentate în mod simbolic într’o zi de sărbătoare sub cerul românesc, unde veneau din slavă geniile izbânzii şi ale gloriei să încununeze strădania artelor româneşti” așa cum consemnează artista în cartea Fresca unei vieţi.
Aflată la parterul Palatului, Sufrageria Regală se distinge prin decoraţia cu casete cupolate de inspiraţie englezească (stil Robert Adam 1760-1800) a plafonului, prin pavimentul caroiat din marmură franceză şi belgiană şi prin şemineurile din marmură de Ruşchiţa.
Toate aceste elemente reflectă preferinţele stilistice ale reginei Maria şi ale regelui Carol al II-lea. Din decoraţia originară fac parte şi operele unor cunoscuţi pictori interbelici: pânzele de mari dimensuni Petrecere la ţară, Pierrot şi Colombina de Iosif Iser (1881 – 1958), Roadele pământului şi Vânatul de Rudolf Schweitzer – Cumpăna (1886 – 1975).
Din momentul inaugurării lor în anul 1935 şi până în zilele noastre, spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal au cunoscut ravagiile războiului, transformarea în sediul Consiliului de Stat în perioada comunistă şi evenimentele din decembrie 1989, când au fost grav afectate. Acestea au urmat un amplu proces de restaurare, fiind redeschise publicului din 2013.
Galerii permanente
Muzeul Naţional de Artă al României este deţinătorul unui valoros patrimoniu de artă românească şi străină, organizat în două galerii permanente: Galeria Naţională (care include Galeria de Artă Veche Românească şi Galeria de Artă Românească Modernă) şi Galeria de Artă Europeană.
Galeria de Artă Veche Românească
Galeria de Artă Veche Românească constituie cea mai completă și complexă prezentare monografică a artei din Țările Române din secolul al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Sunt expuse aproximativ 900 de icoane, fragmente de frescă, broderii, manuscrise, tipărituri, argintărie, podoabe, sculptură în lemn şi piatră precum și obiecte de ceramică, multe dintre ele unice. Provenind din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, ele ilustrează modul în care fondul de tradiţie bizantină se îmbină cu influenţe occidentale sau orientale, dând naştere unor forme artistice originale.
Piesele provin din colecțiile istorice organizate după Unirea Principatelor, din fondurile unor muzee interbelice precum Al. Saint Georges şi Anastasie şi Elena Simu, ca și din restituirea parţială, în 1956, a Tezaurului României. Ulterior, acestora li s-au alăturat piese notabile provenite din descoperiri arheologice dar și din salvarea unor fragmente provenind de la mănăstirile Cotroceni şi Văcăreşti din București, victime ale campaniei de demolări din anii 1977-1986.
Piese laice şi de cult din metale preţioase sunt grupate într-o secțiune de Tezaur în timp ce o parte importantă a patrimoniului de sculptură în piatră este expusă în Lapidariul de la Muzeul Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111).
Galeria de Artă Românească Modernă
Galeria ilustrează istoria artei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor 1970. Artiști de seamă precum Grigorescu, Luchian, Brâncuși beneficiază de selecții reprezentative în timp ce cele mai importante curente artistice sunt amplu ilustrate prin lucrări ale marilor și micilor maeștri.
Galeria de Artă Românească Modernă spune povestea artei românești de la mijlocul secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor 1970.
Ample selecții monografice ale unor maeștri precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu ilustrează legăturile strânse cu pictura franceză dine epocă, în contextul încercărilor de definire a unui specific național. Artiști ca Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza sau Ștefan Dimitrescu continuă să exploreze filonul modernității clasice europene, în timp ce lucrări ale unor artiști ca M.H. Maxy, Marcel Iancu și Victor Brauner demonstrează convingător contribuția artei românești la avangarda europeană a anilor 1920-30. Preocupările generațiilor ulterioare de artiști vor ilustra aceeași deschidere către curente și stiluri care domină mai mult sau mai puțin vremelnic scena europeană.
Un grupaj consistent de lucrări de tinerețe ale lui Constantin Brâncuși captează atenția, sugerând voința maestrului de a se desprinde de tradiția academică pentru a-și urma propriul drum. Ecourile acestor căutări se vor face auzite și în opera elevelor sale, Milița Petrașcu și Irina Codreanu.
Galeria de Artă Europeană
Incluzând un nucleu central de lucrări din fosta Colecţie Regală, galeria prezintă capodopere semnate de mari maeștri precum: Domenico Veneziano, Tintoretto, Bronzino, Lucas Cranach cel Bătrân, Rubens, Brueghel cel Tânăr, Rembrandt, El Greco, Monet, Signac, Rodin.
Galeria de Artă Europeană cuprinde cea mai importantă colecție de acest fel din România. La baza sa a stat colecţia regelui Carol I. Acesteia i s-au adăugat lucrări din colecţiile Ioan şi dr. Nicolae Kalinderu, Toma Stelian, Anastasie Simu, Al. Saint-Georges, ca și din vechea Pinacotecă a Municipiului Bucureşti. După 1950 lor li s-au alăturat alte donații și achiziţii.
Picturile și sculpturile expuse reflectă cronologic dezvoltarea principalelor școli europene. Arta italiană este reprezentată prin picturi de Domenico Veneziano, Jacopo Bassano, Bronzino, Tintoretto și Luca Giordano. Secolul de Aur al artei olandeze este reflectat prin lucrări de Rembrandt și Jan Davidsz. de Heem, în timp ce arta flamandă este reprezentată de artişti precum Rubens, Pieter van Mol, Pieter Brueghel cel Tânăr și Jan Brueghel cel Bătrân. Ilustrative pentru diferite perioade din creația lui El Greco, cele trei tablouri ale marelui pictor domină sala dedicată artei spaniole. Şcoala germană include lucrări de Lucas Cranach cel Bătrân și Hans von Aachen, iar cea franceză include pânze ale unor artişti de renume precum Claude Monet, Paul Signac, Alfred Sisley, precum şi sculpturi de Auguste Rodin, Camille Claudel şi Antoine Bourdelle.
Galeria de Artă Decorativă Europeană
Galeria de Artă Decorativă Europeană, compusă din șase săli, ilustrează patru secole de istorie a gustului și a rafinamentului, a inovațiilor, manufacturilor și meșterilor europeni din Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania, Rusia secolelor XVI-XIX și întregește expunerea permanentă a muzeului, alături de Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională.
Muzeul Național de Artă al României deține cea mai bogată și valoroasă colecție de artă decorativă europeană din țară, având un patrimoniu de peste zece mii de piese de tapiserie și mobilier, artă decorativă din ceramică, sticlă și metal. În cele șase săli ale Galeriei de artă decorativă europeană este prezentată o selecție semnificativă din această colecție care reconstituie prin piese de mare rafinament și performanță tehnică o istorie a gustului și a ambianței domestice din Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania, Rusia secolelor XVI-XIX.
Aceste profile culturale multiple au contribuit la definirea în timp a unei identități europene care se reflectă și în această expoziție. Continentul european nu a fost doar spațiul de manifestare a unor practici seculare în domeniul artistic ci și locul unde aportul creativ din alte continente a fuzionat în expresii definitorii ale excepționalității spiritului uman.
Parcursul pe care această expoziție îl oferă, întrunind cele mai bune practici în domeniul muzeal actual, a fost posibil datorită implicării unor colegi muzeografi, conservatori, restauratori și tehnicieni, cu o importantă contribuție a unor sponsori și parteneri către care se îndreaptă întreaga noastră gratitudine.
Accesul în Galeria de Artă Decorativă Europeană se face prin intrarea A2, etajul 3, Calea Victoriei 49-53, de miercuri până vineri 10:00-18:00 şi sâmbătă, duminică 11:00-19:00.
Galeria Virtuală de Artă Orientală. Colecția de Artă Islamică
Colecția de artă islamică a Muzeului Național de Artă al României este cea mai importantă de acest gen din România, numărând circa 1400 de piese databile între secolele VII- XX.
Covoare, costume și broderii provenind din Turcia, Iran, Maroc, India, Asia Centrală, constituie un ansamblu reprezentativ în cadrul căruia se disting câteva piese remarcabile prin calitatea execuției și a materialelor. Un exemplu spectaculos este covorul Isfahan păstrat în Țările Române de la începutul secolului XVII.
Împreună, textile, vase din metal și ceramică, manuscrise elegant caligrafiate și miniaturi reflectă legăturile istorice directe existente între Țările Române și Imperiul Otoman, oferind o imagine elocventă asupra artei Islamului și a istoriei colecționismului de artă orientală în Român
Galeria virtuală a fost realizată cu sprijinul BRD - Groupe Société Générale.
O scurtă incursiune în arta islamică din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României explorează câteva dintre cele mai reprezentative obiecte din colecție, ale căror mici „secrete” sunt dezvăluite de cercetători și restauratori.
Colecționate pentru calitățile lor estetice, obiectele ilustrează valorile asociate culturii și civilizației islamice, punând în valoare cuvântul și caligrafia, geometria și motivele decorative. Ele evocă, implicit, contextul mai larg în care au fost create și comercializate, modele și ideile pe care le-au pus în circulație, punând în legătură Asia și Europa.
Explorat cu atenție, fiecare obiect în parte oferă informații despre cei care l-au făcut, decorat, cumpărat sau colecționat, despre stilul de viață caracteristic epocii sau mediului în care a funcționat înainte de a deveni o piesă „de colecție”.
În epoca safavidă (1501 – 1736), vasele cu picior și pereți înalți erau desemnate prin termenul badiye, cuvânt de origine arabă folosit în poezia persană încă din secolul al XIII-lea pentru a indica funcția de bol pentru vin. Decorul este dispus în registre, cel principal fiind acoperit în întregime de o compoziție continuă, tipic safavidă, cu semipalmete și diverse motive florale legate prin vrejuri. Inscripția de sub buză, conținută în cinci cartușe, este urmată de numele posesorului, Mîrza Haydar ibn Khwaja Sultani. Textul, în limba persană, poate fi interpretat în sens literal, ca o urare de sănătate adresată stăpânului bolului, dar, în același timp, asemenea altor poeme persane, are și un substrat mistic, unele cuvinte aparținând vocabularului tehnic al sufiților:
„O, stăpân al bolului, fie ca tu să uiți toate grijile,
Fie ca dorința inimii tale să-ți fie mereu la piept,
Atâta timp cât bolul cerului și globul soarelui există,
Fie ca tot ceea ce bei din bolul acesta să-ți priască.”
Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 23.
Pe bolul larg, cu picior, decorul specific artei din epoca safavidă este alcătuit din arcuri semicirculare intersectate, medalioane trilobate, vrejuri şi flori, dispuse în registre orizontale. Inscripţia în limba arabă de pe banda continuă situată sub buza vasului este scrisă într-o elegantă caligrafie nasta‘līq. Textul este cel al unei rugăciuni prin care se invocă binecuvântarea divină asupra celor “Patrusprezece Neprihăniţi” (pers. Čaharda Ma‘sūm), adică profetul Muhammad, fiica sa Fātima şi cei doisprezece imami veneraţi de şiismul duodeciman. Apariţia acestui tip de inscripţie în vestul Iranului, în jurul datei instaurării dinastiei safavide (1501), se leagă de propaganda religioasă a celor sub domnia cărora şiismul va deveni în Iran religie de stat.
Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 24
Covoarele de acest tip, databile la sfârșitul secolului al XVI-lea sau în prima jumătate a secolului al XVII-lea, s-au bucurat de apreciere în Europa, unde se mai păstrează numeroase exemplare. Provenind, se pare, dintr-o mănăstire din Moldova, piesa de față atestă răspândirea modei covoarelor iraniene și în Țările Române, la fel ca și în restul Europei secolului al XVII-lea. Documentele epocii, mai ales cele ale familiei Movilă, menționează sute de covoare originare din Iran. Ar fi posibil, așadar, ca exemplarul acesta să fi fost donat de un boier foarte bogat, sau poate chiar de un membru al familiei domnești. Unic în România, după știința noastră, covorul se remarcă prin folosirea urzelii de mătase, detaliu tehnic ce identifică drept sursă posibilă o manufactură regală. Dimensiunile sale relativ mici, în comparație cu exemplarele din alte colecții, și starea de conservare foarte bună îi subliniază valoare și raritatea. Compoziția decorativă este proprie covoarelor safavide atribuite Isfahanului. Alcătuit din palmete, flori de lotus, vrejuri și nori stilizați în manieră chineză, decorul este dispus cu rigoare în jurul unei axe de simetrie, iar cromatica este remarcabilă atât prin numărul culorilor utilizate cât și prin prospețimea pe care au păstrat-o după mai bine de trei secole.
Mircea Dunca - Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 2
În literatura despre covoarele orientale poate fi întâlnit adeseori termenul de covor „Siebenbürger” sau „de Transilvania”. Denumirea se explică prin faptul că în bisericile săsești din Transilvania se păstrează un mare număr de asemenea covoare, databile în secolele XVII-XVIII, greu de atribuit cu precizie unui anumit centru de producție. […] Multe covoare „de Transilvania” prezintă compoziția tipică a covoarelor de rugăciune, deși prezența motivului nișei poate fi apreciată doar ca o modă, întrucât covoarele, destinate comerțului, urmau să ajungă de cele mai multe ori, în afara lumii islamice.
Piesa de față se remarcă prin detaliul fermecător al ecoansoanelor de culori diferite, dar și prin contrastul dintre suprafața liberă a mihrabului și decorul bogat al bordurilor. Motivele acestora, rozete și palmete, […] trădează, prin stilizarea pronunțată, un atelier mai puțin pretențios, care lucra pentru export.
Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 3
Piesa se remarcă prin pictura în două nuanțe de albastru (una apropiată de cenușiu), prin eleganța desenului și finețea pastei ceramice, ceea ce sugerează o datare mai timpurie în comparație cu alte boluri din colecție.
Siluetele celor patru păsări stilizate, separate prin motive vegetale care evocă arta chineză, sunt perforate cu așa-numitele motive „bob de orez”, considerate îndeobște o trăsătură a ceramicii chineze, dar avându-și de fapt originea în ceramica persană medievală. Acoperite de glazură translucidă, perforațiile sporesc impresia de imaterialitate a registrului decorat cu păsări, iar peștele și plantele de apă cu traseu unduitor sugerează mediul acvatic, care în Islam are conotații paradisiace.
Mircea Dunca - Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 38
Partea ceramică, prevăzută cu două deschideri, are forma specifică așa-ziselor vase kendi, produse de chinezi pentru export încă de la începutul dinastiei Ming (1368-1644) și imitate pentru o scurtă perioadă de timp de ceramiștii persani.
Kendi-ul din imagine nu poate fi studiat în întregime, anumite părți fiind acoperite, probabil în secolul XIX, de montura metalică, în scopul obținerii unui qalyan (numele persan al narghilelei). Zonele vizibile oferă însă indicii suficiente pentru încadrarea stilistică și compararea cu alte exemplare. Decorul în stil chinezesc, pictat sub glazură cu două nuanțe de albastru și conturat cu negru, este dispus în cinci compartimente, dintre care patru cu reprezentării zoo-și ornitomorfe într-un decor vegetal abundent. Pe fundul vasului este pictată o marcă de tip chinezesc asemănătoare celor întâlnite pe alte două kendi-uri persane.
Mircea Dunca - Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 37.
Talismanul este un obiect care protejează împotriva răului prin puterea cuvintelor, a semnelor sau a imaginilor pe care le conține. Micul manuscris talismanic din colecția muzeului este o piesă inedită. Când este deschis, manuscrisul prezintă două aspecte: recto-ul celor nouă file, cu colțurile pictate în albastru, și versoul a șapte dintre ele, cu colțurile pictate în roșu. Pe fiecare dintre cele nouă pagini albastre este trasat cu aur câte un medalion care conține texte religioase în limba arabă. Acestea consemnează aproape toate cele nouăzeci și nouă de nume ale lui Allah, iar la sfârșit se face referire la „cei șapte din Efes” și la câinele Qitmir. Pe paginile cu colțuri roșii, câteva nume divine sunt înscrise în compartimentele unui pătrat, în jurul căruia apar trei registre cu inscripții religioase și unul cu semne „cabalistice”. Literele arabe nu sunt legate între ele pentru ca eficacitatea lor magică să fie sporită.
Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 53
Galeria de Artă Orientală
Galeria de Artă Orientală reunește piese de mare valoare artistică și culturală, provenind din Egipt, Grecia, Bulgaria, Turcia, Siria, Daghestan, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, India, China și Japonia, selectate din cel mai important și mai valoros patrimoniu de artă orientală și extrem orientală din țară. Acesta a fost constituit pe parcursul a peste șaptezeci de ani, prin transferuri, donații și achiziții ale Muzeului Național de Artă al României.
În spațiul dedicat artei islamice sunt expuse piese realizate între secolele VII-XX, ce dezvăluie influența reciprocă a practicilor artistice, precum decorul epigrafic și alternanța între elementele vegetale de tip arabesc și cele geometrice. Piesele de artă islamică reflectă prezența trăsăturilor comune în ceea ce privește concepția artistică și repertoriul de motive decorative, atât în obiectele sacre, cât și în cele de artă seculară: covoare, costume, broderii, ceramică, obiecte din metal, arme și armuri.
În sala dedicată artei din China sunt prezentate lucrări remarcabile ale unor tradiții culturale milenare, oferind o imagine generală a evoluţiei genurilor artistice de la sfârşitul dinastiei Ming (1368-1644) și din dinastia Qing (1644-1912) până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Selecția lucrărilor de pictură, sculptură, textile precum și a pieselor de ceramică, jad, cloisonné și lac ilustrează diversele stiluri ale artei de curte și ale artei de influență populară.
Sălile dedicate artei din Japonia prezintă obiecte definitorii ale culturii nipone din sec. XVII-XX, din epocile Edo, Meiji și Taisho: picturi pe mătase și hârtie, sculpturi, armuri și arme de samurai, vase din bronz, ceramică și piese din fildeș. Xilogravura policromă, una dintre creațiile majore ale artei în epoca Edo, este ilustrată prin opere importante ale unor maeștri activi la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Prezentarea acestui segment se încheie cu o construcție unică în țară, camera pentru ceremonia ceaiului.
Galeria de Artă Orientală oferă, printr-o expunere modernă, în acord cu practicile muzeale actuale, o imagine de ansamblu asupra acestor lumi mai mult sau mai puțin îndepărtate.
Deschiderea galeriei a fost posibilă datorită eforturilor personalului de conducere, muzeografilor, conservatorilor, restauratorilor și tehnicienilor din cadrul muzeului, precum și prin contribuția importantă a unor donatori, sponsori și parteneri, către care se îndreaptă întreaga noastră gratitudine.
Sursa: Muzeul Național de Artă al României
Doua albume cu fotografii ocazionate de acest subiect pot fi văzut aici:
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer