Vechi cărți românești cu steme domnești și stihuri poeticești

Muzeul Municipiului București a organizat vernisajul expoziției „Vechi cărți românești cu steme domnești și stihuri poeticești”, eveniment care a avut loc vineri, 19 aprilie 2024, ora 18.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2).

Stemele domnești nu apar doar pe frontispiciile documentelor, pe monede, edificii sau lespezi funerare, ci și în grafica vechilor tipărituri. Gravurile care înfățișează pecețile domnești sunt imprimate pe filele de titlu verso și sunt însoțite de versuri omagiale numite „stihuri” (versuri) poeticeşti sau politicești. Acestea explică semnificația elementelor heraldice din compoziția stemelor, elogiază faptele domnilor sau subliniază originea nobilă a familiei din care fac parte. Expoziția cuprinde cărți publicate sub patronajul domnitorilor Țării Românești de la mijlocul secolului al XVII-lea, până în 1830, selectate din fondul Bibliotecii Muzeului Municipiului București.

Stema Țării Românești este reprezentată în tipărituri încă din secolul al XVI-lea, în frontispiciile primelor cărţi româneşti (în limba slavonă) tipărite la mănăstirea Dealu, de ieromonahul Macarie. Prezența stemelor domnești atestă autoritatea Domniei asupra Tiparului. Totodată indică patronajul domnesc asupra activității tipografice, manifestat atât ca protecție, cât şi prin sprijin material pentru înființarea tipografiilor și publicarea cărților.

Stema domnească este compusă din stema țării încadrată de monograma domnului. Dar au existat și domni care au inclus în stema domnească elemente din stema personală. Astfel, stema domnească a lui Șerban Cantacuzino cuprinde atât stema Țării Românești, cât și stema familiei Cantacuzino, vulturul bicefal de tradiție bizantină. O compoziție specială au stemele domnitorilor fanarioți care au avut domnii succesive în Țara Românească și Moldova. Din acest motiv, stemele lor domnești cuprind stemele unite ale celor două țări. Deși rare, există și cărți în care pe lângă stema domnească apare și stema mitropoliților Ungrovlahiei. Prezența stemei ecleziastice subliniază calitatea de editori a înalților ierarhi.

Recunoștința față de domnul prin generozitatea căruia s-a tipărit cartea sau dorința de a-i capta bunăvoința se exprimă prin „stihurile” dedicate stemei domnești. Autorii versurilor sunt îngrijitorii de ediție, editorii și uneori chiar tipografii. Ei descriu într-o manieră profană, fără legătură cu știința heraldică, „armeriile” celor două țări: pasărea heraldică purtând crucea în cioc și aștrii din stema Țării Românești, bourul din stema Moldovei, dar și figurile emblematice din stemele proprii ale acestora: „Soarele, luna, gripsorul și corbul împreună,/încă și spata cu buzduganul spre laudă să adună./Și acestea Doamne-ți împletesc stemă înfrumusețată,/în loc de părinți, soarele și luna ți să arată. (…)/ Iară corbul, care au hrănit pre cel flămând Ilie,/aduce-ți Doamne, cu crucea, putere și tărie” (stihuri închinate stemei domnești a lui Șerban Cantacuzino scrise de logofătul Radu Greceanu, din Biblia tipărită la București în 1688). Aceste versuri se situează la începuturile poeziei encomiastice în limba română. Ele fac parte din lirica glorificării „conducătorului”, niciodată abandonată de-a lungul timpului.

După 1800, societatea românească face primii pași pe calea modernizării, inclusiv în domeniul publicării cărților. Inițiativa privată își face tot mai mult simțită prezența. Calitatea de editor, accesibilă altădată doar elitelor, începe să fie asumată tot mai des și de persoane din clasa de mijloc. Numărul cărților cu subiecte „lumești” (laice) crește, patronajul domnesc asupra tiparului se estompează și gravurile cu reprezentările heraldice apar tot mai rar pe cărți.

Majoritatea tipăriturilor expuse sunt cărți de cult. Ele au fost publicate sub patronajul lui Matei Basarab (1632-1654), Șerban Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714); al domnilor fanarioți (1716-1821), Nicolae și Constantin Mavrocordat, Mihai Racoviță, Grigore al II-lea Ghica, Ştefan Racoviţă, Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Alexandru Suţu, Ioan Caragea și al primului domn pământean după sfârșitul regimului fanariot, Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828). Sunt imprimate în limba română (cu caractere chirilice) și în greacă și au fost publicate în țară (la Târgoviște, București, Râmnicu-Vâlcea) și în străinătate (la Veneția și Viena).

Prin organizarea acestei expoziții dorim să punem în valoare cartea veche și rară din patrimoniul Muzeului Municipiului București. O vom înfățișa într-o ipostază mai puțin cunoscută, de purtătoare a stemei țării și de sursă documentară pentru heraldică și pentru începuturile poeziei omagiale românești.

Dr. Daniela Lupu, curator, șef Birou Documentare, Bibliotecă, Arhivă

Sursa: Muzeul Municipiului București

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/2024/Vechi%20carti%20romanesti%20cu%20steme%20domnesti%20si%20stihuri%20poeticesti/index.html