Muzeul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti

Intr-o revista din decembrie 2004 am citit un anunt prin care se populariza ca s-a deschis Muzeul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti. Printr-un complex de imprejurari am avut cinstea si onoarea sa-l cunosc pe dl. ing. Vasile Constantin Diaconescu, cel care este sufletul acestui muzeu.

Nini: Dl. Diaconescu, va rog sa va prezentati.

Dl. Diaconescu: Sunt absolvent al Facultatii de Electrotehnica si Telecomunicatii, Sectia Radiotehnica, in anul 1970. Din anul 1972 am lucrat ca inginer in Institutul Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Chimie Industriala, Seful Atelierelor de Microproductie. In anul 2003 am primit sarcina onoranta de a coordona noul Muzeu al Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti. Acest muzeu a fost facut cu suflet cu ajutorul colaboratorilor apropiati si cu mult respect pentru scoala pe care am absolvit-o.

Nini: Va rog sa povestiti despre inceputurile acestui muzeu.

Dl. Diaconescu: Muzeul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti este cel mai vechi muzeu tehnic din Romania. Exista date pe care le avem in planurile proiectului pentru Scoala Nationala de Poduri si Sosele, desenate la Paris si semnate de arhitectii francezi Lecomte du Nouy si Cassien Bernard la 26 decembrie 1884, unde figureaza la corpul din fata, primul corp de cladire care s-a construit in Scoala de Poduri si Sosele in locatia Polizu; in stanga Curtii de onoare, figureaza Sala de Museu si Colectiuni, care apare scrisa clar in aceste planuri si este cu 25 de ani mai veche decat anul 1909 cand tanarul ing. si prof. Dimitrie Leonida vine din Germania si deschide, dupa ce face un an Scoala de Electricieni si Mecanici, Muzeul Tehnic National prof. D. Leonida. Deci, suntem mai batrani cu 25 de ani.

Nini: Este vorba despre muzeul din Parcul Carol.

Dl. Diaconescu: Da. Suntem mai batrani cu o generatie decat cel din Parcul Carol. Eu fac afirmatia ca suntem primul muzeu tehnic din Romania. Nu cred ca boierii epocii care aveau ganduri iluministe au facut muzee tehnice. Ei au facut muzee cu animale impaiate, de vinuri, de stiinte naturale, plante presate. Acest lucru onoreaza scoala si o si obliga pentru ca la sfarsitul anului trecut, in decembrie 2010, am primit recunoasterea cea mai corecta, spun eu si de cea mai mare valoare din partea Asociatiei Arhitectilor de Arhitectura Industriala care au facut un traseu turistic compus din Municipiul Bucuresti si trei judete: Sibiu, Cluj si Baia Mare. Din fiecare astfel de unitate administrativa au ales cate 5 obiective de importanta majora pe care le-au acordat-o ei si avem onoarea ca in cadrul Bucurestiului, Muzeul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti sa figureze pe locul 3 cu cod de monument istoric. Ba mai mult, aceasta alegere a celor 20 de obiective care sunt foarte interesante si foarte valoroase, ne creeaza si o obligatie fundamentala. Trebuie tot timpul sa fim vizitabili pentru ca acest traseu de arhitectura industriala este transmis in toata Europa, in toata Uniunea Europeana, a fost facut cu bani ai UE, iar daca cineva doreste sa vina sa viziteze intre cele 20 de obiective si Muzeul POLITEHNICII trebuie sa fim tot timpul pregatiti sa-l aratam cu ce are el mai bun. Ne creeaza o obligatie mare si destul de grea pentru scoala si sper sa putem sa ne onoram aceasta obligatie iar scoala sa ne sprijine mai mult.

Nini: Cand au aparut primele preocupari pentru creerea a acestui muzeu?

Dl. Diaconescu: Acum, tot despre muzeu, vreau sa va spun ca au existat aceste preocupari de foarte mult timp in Scoala Nationala de Poduri si Sosele. Pe la 1892 este incadrat in scoala Dionisie Many care a fost o perioada scurta si guvernatorul Bancii Nationale. In aceea perioada era inginer si profesor de fizica. A fost trimis in doua randuri in Europa Apuseana de catre Ministerul Lucrarilor Publice, care tutela in aceea perioada scoala care facea ingineri specialisti pentru lucrari publice: cai ferate, poduri, cladiri. A fost trimis in perioada acelori ani in Europa ca sa studieze organizarea institutiilor de invatamant superior si in special a laboratoarelor de electrotehnica, a muzeelor, a atelierelor de pe langa aceste universitati. Si, Nota Bene, Dionisie Many a venit din aceste deplasari din strainatate bine documentat si a facut doua rapoarte de care conducerea Ministerului a tinut cont. In baza rapoartelor lui Dionisie Many s-a facut o organizare a scolii si bineinteles ca in organizare a fost prins si acest muzeu care era prevazut in planurile initiale ale scolii. Foarte interesant, tot in legatura cu muzeul Scolii Politehnice, este faptul ca incepand cu 1906 s-a organizat un muzeu, o expozitie de fapt, in Parcul Carol, cu realizarile economiei romanesti si prima expozitie de electricitate din Romania. Ideea s-a reluat dupa Marea Unire. In perioada anilor 1920 se punea iar problema ca Romania sa poata sa-si prezinte intr-o expozitie de realizari tehnice, tot ce face ea. Aceasta sarcina a fost data unui tanar absolvent al Scolii Nationale de Poduri si Sosele, sef de promotie de altfel, Mihail Manoilescu, viitorul ministru de externe in perioada anilor 1940 cand s-a impus Dictatul de la Viena. Tanarul Mihail Manoilescu, un tip foarte energic, specialist in domeniul financiar economic, a primit insarcinarea si fonduri dupa un Consiliu de Coroana ca sa organizeze in Parcul Carol o astfel de expozitie. Era organizata pe mai multe pavilioane si viza fel de fel de industrii ale epocii, dar nu numai cu realizari din tara noastra ci si cu realizari mondiale. In final, au fost 7 pavilioane. Constructia a fost foarte practica, usoara, din chirpici si cu acoperis de stuf, cu hale destul de mari pentru ca acoperisul nu era prea greu si putea sa acopere suprafete mari. In 1920 Scoala de Poduri si Sosele a fost transformata in Scoala Politehnica printr-un decret facut chiar de Directorul scolii, Nicolae Vasilescu-Karpen, semnat de regele Ferdinand si de Ministrul Justitiei, Constantin Argentoianu. Din 1925 expozitia a functionat in Parcul Carol.

Nini: Cum a ajuns muzeul din Parcul Carol in cadrul Politehnicii?

Dl. Diaconescu: Mihail Manoilescu cocheta cu ideea de a fi profesor la Scoala Politehnica din Bucuresti. Avand Mihail Manoilescu aceasta idee frumoasa ca sa vina muzeul din Parcul Carol in curtea Politehnicii iar el sa predea la Politehnica, a aranjat treburile in sensul asta. A adus muzeul din Parcul Carol in curtea Politehnicii, l-a alipit cum s-ar spune de muzeul existent; locatia a ramas tot in Parcul Carol. O chestiune foarte interesanta, este aceea ca s-a adus instrumentarul de cercetare si didactic construit in Franta la firma DUCRETET in anul 1886, 880 de instrumente. Detinem catalogul acestui instrumentar de foarte mare valoare. Am facut o estimare, 33% dintre aceste instrumente sunt destinate studiului electricitatii si bineinteles si al aplictiilor industriale ale studiului electricitatii. Exista in acest instrumentar pe la sfarsitul capitolelor mai noi, asa numitul condensator cautator. Suna foarte frumos, eu am absolvit Radiotehnica si chiar mi-a placut aceasta denumire. Este vorba de condensatorul variabil cu mai multe armaturi, cu aer, cu care se cautau frecventele circuitelor acordate. Ei ii spuneau condensator cautator. Este o denumire deosebit de interesanta. Deci, 33% din instrumentarul DUCRETET era destinat electrotehnicii; restul pentru teste de mecanica, pentru optica, pentru caldura, etc. Acest nou muzeu din Parcul Carol are ca director un inginer Alexe Petre Ostasco care in aceea perioada era si subdirector al Scolii, adica prorector. Atunci Scoala era condusa de rectorul Nicolae Vasilescu-Karpen si avea in subordine 2 subdirectori: un subdirector pentru studii, care era prof. de matematica Ernest Abason si al doilea subdirector era ing. Alexe Petre Ostasco care era si directorul Muzeului Industrial din Parcul Carol. Era foarte mare importanta acestui muzeu in strctura ierarhizata a conducerii Scolii. Acest muzeu si cel din Parcul Carol functioneaza in cadrul Scolii pana in anul 1948. Din neglijenta criminala a unui paznic de noapte, intr-o luna de aprilie in preajma nationalizarii mijloacelor de productie, beat crita, a adormit cu focul aprins si a luat foc Pavilionul vanatorii; constructia fiind din chirpici cu acoperisul din stuf a ars o frumusete, iar de la el au mai ars cateva pavilioane si din pacate si Pavilionul industrial care apartinea Scolii Politehnice in locatia de la Parcul Carol. Dupa incendiu nu se mai stie nimic despre muzeul scolii sau cel putin nu am gasit noi in documente.

Nini: Deci, in toata aceasta perioada de timp muzeul nu a mai functionat?

Dl. Diaconescu: Rectorul Ioan Dumitrache a castigat alegerile din anul 2000 cu doua elemente pe care le-a impus in programul lui de viitor rector, ca sa se stie ce vrea sa faca si a si facut pentru ca a avut un mandat de patru ani. A impus sa se construiasca un local nou pentru Biblioteca Centrala a Politehnicii, care este o biblioteca foarte mare, de carte tehnica; este cea mai veche din tara. Dateaza din 1835 cand unul dintre domnitorii nostri fanarioti din vremea aceea din Tara Romaneasca, a donat vreo 16 carti aduse de la Paris. Cu aceea donatie se incepe biblioteca Scolii Politehnicii si credem ca este cea mai veche biblioteca de stiinta tehnica din tara. Rectorul Ion Dumitrache a spus ca face un local nou pentru biblioteca, care este si ea tot in locatia Polizu si nu mai corespundea avand foarte multe volume, era foarte greu de consultat si nici nu se putea introduce tehnica aceasta moderna de studiu bibliografic. S-a construit, era aproape gata la finalul madatului fostului rector, iaca suntem in 2011 aproape la sfarsitul celui de-al doilea mandat al noului rector d-na prof. univ. Ecaterina Andronescu si n-a fost data inca in folosinta. Ma rog, este usor sa pornesti lucrurile dar este foarte greu sa le faci si foarte greu sa le dai in folosinta.

Nini: Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Dl. Diaconescu: Parca era mai bine ca fiecare sa fie date la vremea lor mai ales ca Politehnica are nevoie de aceasta biblioteca. Si, in afara localului pentru noua biblioteca a promis ca va redeschide muzeul, lucru pe care l-a si facut pe 3 decembrie 2003, intr-o atmosfera de sarbatoare, cu foarte multe cadre didactice din toata scoala, oameni de mare valoare si politica si profesionala, cu reprezentanti ai Ministerului Culturii, cu presedintele Ion Iliescu care ne-a onorat cu prezenta si taiatul panglicii. Dansul, de altfel este inginer, iar primul an de facultate l-a facut in Politehnica din Bucuresti in anul 1949 la Facultatea de Electrotehnica, sectia fiind nou infiintata in Politehnica. S-a redeschis in localul in care suntem si care de atunci s-a dezvoltat in mod continuu. Noi nu am avut bani pentru achizitii si nici nu vrem sa avem pentru ca sunt foarte greu de raportat si-i mai bine lipsa.

Nini: Totul l-ati facut numai din doantii?

D-l Diaconescu: Da, din donatii. Avem foarte multi donatori, avem de ordinul sutelor. Donatii au facut, in primul rand catedrele cat si facultatile scolii, profesori foarte sufletisti din cadrul Politehnicii. Chiar as vrea sa mentionez cateva nume, ca de exemplu dl. prof. de fizica Radu Chisleag care ne-a adus instrumentar Ducretet in muzeu, de la facultate si el s-a ocupat ca acesta sa ajunga la locul lui. Prof. Ioan Chiuta de la Energetica ne-a adus fel de fel de documente si obiecte care au apartinut marilor profesori Ioan C. Antoniu, Constantin Dinculescu. Ca sa nu se piarda le-au adus la muzeu; le-au donat muzeului si in nume personal si in numele facultatii si al laboratorului. De exemplu, prof. Mircea Pascovici a donat poate unica medalie din lume facuta dupa o caricatura; este vorba despre o medalie comemorativa la aniversarea a 100 de ani de la nasterea profesorului Gheorghe Manea. Medalia este facuta dupa o caricatura pe care tanarul student Mircea Pascovici cu talent la desen la schitat pe prof. intr-o ora de curs de mecanisme, aici in curte la Polizu in 1962; a adaugat profilului semnatura profesorului din carnet si a transformat totul intr-o medalie. Nu credem ca in lume mai este o astfel de medalie.

Nini: Aveti donatori si din afara?

Dl. Diaconescu: Bineinteles ca avem donatori si din afara, absolventii Politehnicii. S-a facut si un obicei printre cei care veneau sa-si aniverseze anii de la terminarea facultatii. Ei au dus vorba mai departe intre colegi si acum ne si laudam cu faptul ca multe promotii din marea majoritate a facultatilor din Politehnica se intalnesc si la muzeu. Cu ocazia asta stam de vorba, le prezentam muzeul si le solicitam sa devina donatori, donand lucruri extraordinar de interesante.

Nini: Decat sa le arunce, mai bine sa le doneze muzeului sa le vada si generatiile viitoare.

Dl. Diaconescu: De exemplu, Facultatea de Electronica Sectia de Radiocomunicatii la trecerea in nefiinta a d-nei prof. Adelaida Mateescu care a fost si prorector al Politehnicii, multi ani, o doamna deosebita, ne-a donat obiectele personale care au apartinut doamnei Adelaida Mateescu. Pe vremea studentiei mele pe doamna o iubeam toti; toti studentii de la electronica o iubeam pe Adelaida Mateescu. Obiectele ce le avem aici sunt din biroul ei. Este un colt drag inimii mele. In biblioteca asta sunt cartile lui Adelaida Mateescu dar si obiectele din biroul ei: o stampila, tabloul acesta cu Stefan cel Mare pe care l-a primit de la Universitatea Tehnica din Chisinau cand i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa (tinea foarte mult la el pentru ca dansa era din Basarabia), telefonul (dintr-alea vechi Electromagnetica), buturuga aceasta de Yucca si suportul de floare (erau ale ei personale si tinea la ele foarte, foarte mult). Facultatea de Electronica a facut un gest formidabil; vor mai face astfel de gesturi si alte facultati. De exemplu, suntem intr-o colaborare stransa cu prof. Valentin Ceausu pentru acad. Radu Voinea care va avea un colt in muzeu si dansul.

Nini: Vad ca aveti si o revista a Federatie noastre de Radioamatorism.

Dl. Diaconescu: Avem revista Federatie de Radioamatorism pentru ca are un articol scris de Adelaida Mateescu si de aceea se gaseste in acest loc. Dar mai avem si alte reviste ale Federatiei Romane de Radioamatorism donate de dl. Vasile Ciobanita.

Nini: Aveti multi donatori?

Dl. Diaconescu: Va spun fara falsa modestie, ca toti vizitatorii raman impresionati de ceea ce vad aici, mai ales ca le stimuleaza un pic amintirile tineretii; asta contribuie mult, emotional mai ales si devin donatori. Avem si donatori care nu au nicio treaba cu Politehnica. Tot ceea ce vedeti d-voastra aici si sunt valori inestimabile, dupa parerea mea, sunt din donatii, fara nicio achizitie. Avem o colaborare foarte buna cu OSIM-ul, cu Muzeul National Tehnic prof. Dimitrie Leonida si cu AGIR-ul, continuatorul Societatii Politehnica si vreau sa va spun ca, cuvantul Politehnica in denumirile legate de scoala, intai a aparut in 1881 la Societatea Politehnica si abia in 1920 a aparut in Scoala Politehnica din Bucuresti. Foarte interesant in istoria Politehnicii bucurestene, ca sa-i dam asa un nume care sa acopere toate denumirile care le-a avut in decursul istoriei, aceasta a fost mama buna pentru foarte multe institute. De exemplu Facultatea de Silvicultura de la Brasov, a plecat din Politehnica bucuresteana. Acesta este standul Sectiei de Silvicultura si a Facultatii de Silvicultura din Politehnica bucuresteana. Facultatea de Textile de la Iasi a plecat tot din Politehnica bucuresteana. Institutul de Constructii de la Tei, bineinteles , a plecat tot de aici, fosta Scoala de Poduri si Sosele. Foarte interesant, ar mai fi de vazut standul Matematicii cu toti profesorii care ne-au chinuit tineretile (intre ghilimelele de rigoare) cu cursurile lor si la examene. Bine reprezentat este standul chimiei; avem si un concasor in stare de functionare. Foarte bogat este standul dedicat prof. Costin Nenitescu, donatie din partea asistentului domniei sale academician Mircea Baciu, care nu a apucat sa vada standul amenajat pentru ca intre momentul donatiei si momentul inaugurarii standului dureaza cam doua luni, dansul suferind o operatie, nu a supravietuit acesteia. Una dintre promotiile Facultatii de Energetica, promotia de 110kV din 1958, o promotie foarte unita care a dat intre absolventii remarcabili pe ing. Radu Zane de care vorbeste toata Energetica si Electrotehnica romaneasca. Asa au inteles ei si bine au inteles, sa se intalneasca la fiecare 5 ani, sa-si faca albume. Este un stand tot de exemplu. Daca vine o promotie, intai ii aduc aici si le spun: Uitati cum au facut ei; faceti si voi la fel sau mai bine. Aici avem Metalurgia. O mare personalitate a fizicii romanesti, Ion Mihai Chiripiceanu. Teza lui de doctorat. Ion Agarbiceanu este creatorul laserului cu heliu-neon din Romania, al doilea laser de acest tip pe plan mondial, realizat la un an si ceva dupa cel american. In Europa suntem primii cu laserul heliu-neon al lui Agarbiceanu. A functionat si este pastrat la Muzeul Tehnic prof. Dimitrie Leonida. Un lucru foarte interesant este faptul ca sunt si concursuri de fizica pentru studenti, Ion Agarbiceanu.

Nini: Va rog sa-mi prezentati aceasta sala in care ne aflam.

Dl. Diaconescu: Suntem in sala In memoriam Remus Radulet. Unul dintre marii profesori, poate unul din cei mai mari ai electrotehnicii romanesti, creator de scoala electrotehnica bucuresteana este Remus Redulet. Am avut norocul sa avem din casa parinteasca din comuna Berivoii Mici, tabloul tatalui (Popa Vasile Redulet) si mamei (Ana Redulet). Remus Redulet a ramas orfan de mama la varsta de 4 ani. Fratele mai mare Virgil, a devenit medic la Cluj, surorile Letitia si Ana au ramas acasa. Letitia a facut pensionul. Pe sora mai mica Remus a crescut-o. A facut liceul la Radu Negru din Fagaras si are o pila mare la Muzeul Politehnicii, adica ma are pe mine pentru ca si eu sunt absolvent, in 1965, al aceluiasi liceu. Aflasem si eu ca si alti colegi ca in urma cu foarte multi ani, aici, a invatat un savant, ajuns academician. Nu stiam despre cine este vorba, dar cand am ajuns la Facultatea de Electronica si Telecomunicatii am aflat ca Remus Radulet era creatorul Scolii de Electrotehnica din Politehnica Bucuresti si ca lucra in general cu studetii de la electronica; erau niste studenti mai deosebiti, mai bine pregatiti la matematica si fizica, in special. N-am avut onoarea sa lucrez cu prof. Remus Radulet, la curs, dar am lucrat cu cei doi asistenti ai dansului, Alexandru Timotin si Andrei Tugulea care au dus mai departe Scoala de Electrotehnica din Politehnica bucuresteana. In aceasta sala dedicata lui Remus Radulet avem cateva piese de valoare inestimabila referitoare la activitatea stiintifica a savantului si am sa vi le precizez: Diploma de absolvent in original al Scolii Politehnice din Timisoara (21 decembrie 1927), Diploma de Doctor in Stiinte Ingineresti de la Hochschule din Zurich (11 august 1931), impreuna cu lucrarea de doctorat, tot de la Hochschule din Zurich, Teza de doctorat a academicianului, de asemenea amandoua originale. Avem dovezi din viata de liceu a lui Remus Radulet, fotocopii dupa 2 pagini din foile matricole aflate la liceul Radu Negru din Fagaras. O parte dintre ele au fost mistuite de un incendiu, acestea au scapat; este vorba de anul scolar 1920-1921 cu clasificarea elevilor din clasa a VI-a si din anul scolar 1923, cu clasificarea elevilor din clasa a VIII-a. Se poate observa ca toate calificativele sunt, foarte bine. Avem o buna parte din Cursurile de electrotehnica si Culegerile de probleme, atat in editie litografiata la Tipografia Cailor Ferate, cat si la Tipografia Institutului Politehnic, precum si cele mai noi tiparite. Avem, de asemenea, cateva desene originale de la culegerea de probleme a profesorului, Bazele electrotehnicii.

Nini: Aici, in acest colt, admir cu mare placere aceste radioreceptoare romanesti.

Dl. Diaconescu: Avem si o buna parte din colectiile radioreceptoarelor construite la Uzinele Electronica si la Uzinele Tehnoton din Iasi, dar si cateva radioreceptoare vechi de dinainte de razboi. Aceasta sala este dedicata si Facultatii de Electronica din Politehnica bucuresteana. Aici am concentrat cam toate cartile despre electrotehnica care au intrat in patrimoniul muzeului.

Nini: Unde duc aceste scari?

Dl. Diaconescu: Urcam scarile inspre biroul directorului muzeului, functie pe care am ocupat-o pana in 2008. Pe peretele acesta avem diplomele primite de muzeu si de persoanele muzeului din momentul redeschiderii, 2003 si pana in zilele noastre. Tin neaparat sa apara in interviu acesta zicere care nu imi apartine, dar care ma caracterizeaza in toata cariera pe care am avut-o pana la pensionare. Apartine lui Mihai Creanga, redactor, ziarist la Romania Libera inainte de Revolutie:

Asimilam, indeobste, orgoliul cu o trasatura umana negativa. Niciodata insa nu am intalnit ceva mai pur omenesc decat splendida mandrie a celui care isi stapaneste si isi iubeste cu adevarat munca. Pentru Homo Faber contemporan, orgoliul profesiei inseamna implinirea totala a personalitatii. E un lucru cu care nu se fac, in genere, compromisuri.

Nini: Vad ca aveti si alte radiorecepotoare romanesti mai vechi.

Dl. Diaconescu: In aceasta vitrina avem colectia cu aparate fabricate la Fabrica Radio Popular. Avem cateva piese foarte interesante, nu-l avem pe primul model, dar se pare ca le avem pe urmatoarele doua, cat si vechiul difuzor de radioficare.

Nini: Am ajuns la televizoare!

Dl. Diaconescu: Pe acest coridor, foarte inghesuite, foarte ingramadite, este colectia de televizoare construite la Uzinele Electronica, incepand cu primul televizor asamblat aici, VS-43, in stare de functionare si bineinteles pana aproape in zilele noastre, cat a mai functionat Uzina Electronica.

Nini: Aici ce avem?

Dl. Diaconescu: In aceasta incapere care de la bunul inceput al organizarii muzeului a capatat destinatia de biblioteca de carte veche. Avem depozitate peste 5.000 de volume, de carte tehnica, in special veche si chiar foarte veche, carti de care are grija, pe care le ingrijeste, le inregistreaza si speram ca le va putea pune si pe internet, d-na Custode al muzeului, Barsan Liliana.

Nini: Cunosc aceasta uniforma, dar nu inteleg legatura ei cu acest muzeu.

Dl. Diaconescu. Am vazut ca va uitati cu mult interes la acest exponat care este depozitat in biblioteca noastra. Vreau sa va spun ca in Scoala Politehnicii din Bucuresti au existat cursuri de navigatie maritima si fluviala incepand cu anul 1923, cursuri care au evoluat pana la formarea unei catedre de specialitate iar in anul 1943 s-a dat concurs la Sectia de marina a Scolii Politehnice din Bucuresti, concurs in care au fost primiti 8 sau 9 studenti de la Sectia mecanica, au facut acesta Sectie de marina si au absolvit in anul 1948. Intre absolventi, a fost un foarte renumit constructor de nave, cunoscut de altfel in istoria stiintei si tehnicii romanesti. E vorba de inginerul constructor naval Anghel Flaviu-Florin parintele cargourilor de 4.500 tdw, care au brazdat marile lumii. Avem chiar si o scrisoare de multumire din 1953 a unui antreprenor din Brazilia, care multumeste lui Flaviu-Florin pentru nava construita de el, pentru calitatile navei cu care isi transporta in toata lumea cafeaua. Alaturi de Florin-Flaviu au fost si colegii lui, Georgescu si Anghel si de la ei avem uniformele pentru ca au lucrat in marina, ingineri de marina. A fost o generatie deosebita. Partea interesanta este ca aici, pe malurile unei garle nesemnificative, Dambovita, s-au creeat constructori de nave. Inclin sa cred ca mugurii Institutului de Marina Mircea cel Batran de la Constanta s-ar putea sa se gasesca si vom cerceta, in curtea Politehnicii din Bucuresti.

Nini: Ce reprezinta acest bazorelief?

Dl. Diaconescu: Sa va spun doua vorbe despre acest bazorelief care este foarte interesant, foarte valoros si care se afla in holul de onoare al muzeului. Este vorba despre un bazorelief care la inceput a fost amplasat in amfiteatrul A140 la etajul 1 in corpul din Polizu, cel care bordeaza strada Polizu. Este o inalta cinstire adusa inginerului inspector general Ion Ionescu, apostolul invataturii ingineresti; este vorba de invatatura de drumuri si poduri. A scos 36 de promotii de elevi intre 1902-1938. Bazorelieful este intr-o rama de gresie originala, l-am adus la muzeu si aici sper sa ramana pentru vesnicie.

Nini: Vreti sa-mi prezentati ce aveti pe acest hol?

Dl. Diaconescu: In acest hol intermediar, avem, chiar la intrare, doua panouri care sub titlul: Multumim donatorilor nostri, sunt prezentati in ordinea intrarii donatiei la muzeu, donatorii Muzeului Politehnicii. Pana acum avem peste trei sute si ceva de donatori. Ultimii donatori din ultimul an nu-i avem inca prinsi. Si d-voastra ve-ti face parte din lista donatorilor din ultimul an care v-a complecta tabloul cat de curand. Tot pe acest hol, avem pe primii care s-au ocupat de invatamantul superior tehnic in Tara Romaneasca, este vorba de inaintasi. Primul, este Gheorghe Lazar care in 1818 infiinteaza o scoala pentru ridicari topometrice; tara ducea lipsa de ingineri si de tehnicieni topografi, iar Gheorghe Lazar a organizat o astfel de scoala. A functionat foarte putin timp. In 1851, Leon Louis Chretien Lalanne, care fusese cu Napoleon in Rusia, a fost trimis de guvernul Frantei la Bucuresti ca sa infiinteze o Scoala de Poduri si Sosele. Si acesta a functionat numai 2 ani pentru ca a venit Razboiul Crimeei si Lalanne s-a dus in patria muma. Al treilea este Petrache Poenaru cel care a fost Ministru Educatiei si a facut parte din toate comitetele si comisiile care se ocupau de invatamantul din Tara Romaneasca, pana mult dupa Revolutia din 1848; acestia sunt inaintasii. Pe acest perete avem galeria foarte valoroasa a profesorilor de la Scoala de Poduri si Sosele si ulterior Scaoala Nationala de Poduri si Sosele. Avem vreo 22 de portrete, care sunt destul de reusite.

Nini: Vad multe poze de grup.

Dl. Diaconescu: Acesta este un stand tare drag mie, este standul: Istoria Politehnicii prin promotiile de absolventi. Absolventii de Politehnica si-au facut frumosul obicei, de foarte multi ani, sa se intalneasca la fiecare 5 ani.

Nini: Al cui este acest stand?

Dl. Diaconescu: Tot aici vreau sa va arat un absolvent remarcabil al Politehnicii bucurestene, este vorba de Stefan Georgescu-Cojan. Gratie fetei dansului, d-na prof. Sorana Georgescu-Cojan avem acesta donatie. El a fost colaboratorul lui Brancusi si cel care a uzinat si i-a ridicat in parcul din Targu Jiu, Coloana Infinitului. Dar Stefan Georgescu-Cojan mai are un merit, acest absolvent remarcabil, a absolvit in 1928, el a fost printre primii, daca nu chiar primul, care a avut o editura de carte tehnica incepand cu 1940, in care a publicat carti de nivel postliceal si de invatamant, principiile de electrotehnica, curs de mecanica-fizica, automatizari, etc. El editeaza pentru nevoile tinerilor absolventi de liceu si pentru cei care urmau Politehnica din Bucuresti, cartea Minunata poveste a electronului. Prima editie apare in 1940 in Editura Cartea Romaneasca. Urmatoarele editii, editia a doua in 1944 si editia a treia in 1946 ale aceeleiasi carti au fost editate in editura personala, Editura Gorjan. Avem si editia a patra in manuscris care nu a mai fost publicata.

Nini: Aici aveti inca un stand. Pe cine reprezinta?

Dl. Diaconescu: Tot pe acest coridor avem si o biblioteca interesanta, a lui Constantin Orghidan. A fost absolvent al Scolii Nationale de Poduri si Sosele in 1910-1911. A fost un foarte bun inginer constructor de mine, a lucrat in sistemul de coordonare al minelor din Romania dar a fost si Presedintele Camerei de Comert a Romaniei. El ne-a lasat, prin intermediul AGIR-ului aceasta biblioteca splendida cu o suta si ceva de volume, tiparite inainte de 1900; sunt foarte interesante si ele. Dar si mai interesant, este faptul ca, Constantin Orghidan a fost unul dintre marii donatori ai Muzeului Bancii Nationale unde el a lasat o colectie de monede de argint, de aur, de bronz, taleri din Trasilvania precum si o colectie de monede romane, inainte si dupa Reublica, iar la Muzeul National al Romaniei exista celebra Camee Orghidan care se afla in camera cu trofee, cu bijuteriile Coroanei, iar pe o masuta alaturata celebra Camee Orghidan pe care acest inginer, care a muncit o viata intreaga si cam tot ce a castigat a investit in carti, monede si in aceasta Camee, le-a donat statului roman.

Nini: Ce sala avem aici?

Dl. Diaconescu: Sala de onoare si de protocol a muzeului, care poarta numele lui Nicolae Vasilescu-Karpen. Acesta a fost rector al Politenica din Bucuresti intre 1920-1940. El este cel care a conceput decretul de transformare al Scolilor de Poduri si Sosele in Scoli Politehnice, decret dupa care s-au organizat toate cele 3 Politehnici: Politehnica din Bucuresti in 1920, Politehnica din Timisoara la cateva luni dupa si Politehnica din Iasi in 1938. In perioada lui Karpen, Scoala Politehnica din Bucuresti era recunoscuta pe plan european, iar inginerii absolventi nu aveau nevoie de nicio suplimentare de studii sau o recunoastere de diplome pentru ca erau acceptati oriunde si erau foarte laudati. Spre norocul nostru, dispunem in aceasta sala de diplomele originale ale lui Nicolae Vasilescu-Karpen, absolvent al Scolii de Poduri si Sosele pe data de 11 iunie 1891. Merge la Scoala Superioara de Electricitate de la Paris si la Facultatea de Stiinte din Lille si in anul 1900-1901 obtine 4 diplome de materii. Tot la Paris isi face Doctoratul; avem Diploma de Doctor in Stiinte Fizice eliberata de Republica Franceza pe 20 februarie 1904 si tot acolo isi ia Licenta in Stiinte, tot in 1904. Avem o fotografie a Laboratorului de electricitate din Paris unde a studiat Nicolae Vasilescu-Karpen celebrele pile, pile K, de care se stie prea putin ca principii, dar se folosesc destul de mult de cei de la NASA pentru alimentarea elementelor pe care le transmit in spatiu. Cand a venit la Politehnica din Bucuresti, el a avut grija ca dupa aceeasi structura sa faca un laborator de cercetari de electricitate similar cu cel de la Paris. Avem, de asemenea, cateva documente personale. Scoala Politehnica din Bucuresti a dat cateva diplome de Doctor Honoris Causa incepand cu 1936. Primul beneficiar al acestei diplome a fost Maresalul Prezan. El a primit diploma pentru motivul ca, fiind simpatizant al lui Carul al II-lea a participat la deschiderea Scolii in 1931, cand Scoala Ploitehnica din Bucuresti a primit si numele Politehnica Carol al II-lea. Este al doilea in lista persoanelor de onoare care au fost invitate la aceasta ceremonie. In 1936 primeste titlul de Doctor Honoris Causa, dar motivul real este ca, in lupta dintre inginerii scosi de Politehnica din Bucuresti si inginerii scosi de Institutele Universitare de la Bucuresti, Iasi si Timisoara, Maresalul Prezan s-a aliniat cu toate armele din dotare de partea inginerilor Politehnicii. A fost o lupta foarte dura, castigata de Politehnica si AGIR. Ca o recompensa pentru interventiile Maresalului Prezan in Guvern, in Parlament, unde avea o pozitie deosebita, a primit primul titlu de Doctor Honoris Causa. Al doilea titlu acordat de Politehnica a fost inmanat celebrului fizician si electrotehnician de renume mondial, Nicola Tesla. Al treilea titlu este acordat lui Nicolae Vasilescu-Karpen. Este primul si singurul caz pe care noi il cunoastem, ca o institutie de invatamant superior, nu numai din Romania, acorda titlul de Doctor Honoris Causa unui membru al Scolii. Acest titlu se acorda, de regula, membrilor asociati sau membrilor prieteni si de la alte Universitati sau, nu neaparat Universitati. E foarte interesant sa citim ce scrie pe aceasta diploma:

Pentru contributia importanta adusa la ridicarea invatamantului tehnic din Romania si pentru infaptuirea, dezvoltarea si organizarea Politehnicii din Bucuresti in calitate de rector timp de 20 de ani.

Aici este o copie, avem originalul in tezaurul muzeului unde este pastrata in conditii deosebite. Tot in acesta camera, pe acest perete avem tablorile conducatorilor Romaniei incepand cu Alexandru Ioan Cuza.

Si pe acesta cale tin sa-i multumesc d-lui Diaconescu pentru timpul acordat realizarii acestui interviu.

Mai mult poze ocazionate de acest interviu:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Muzeul%20Universitatii%20Politehnica%20din%20Bucuresti/index.html

Articol aparut la 19-10-2011