Pe firul confesiunilor. Mărturie despre lansarea Parteneriatului strategic România-SUA

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic România-SUA, Muzeul Municipiului București în colaborare cu Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Fundația Română pentru Democrație, a organizat la Muzeul George Severeanu expoziția “Pe firul confesiunilor. Mărturii despre Parteneriatul strategic România-SUA. Colecția Emil Constantinescu”. Obiectele prezentate în cadrul expoziției sunt reprezentative pentru istoria Parteneriatului Strategic România-SUA și completează o istorie care nu a fost încă scrisă.

“Aniversăm anul acesta 25 de ani de Parteneriat strategic România-SUA. Cine cunoaște istoria, știe că ajutorul dat de Statele Unite partenerilor lor, de-a lungul secolului trecut și în prima parte a mileniului 3, a fost decisiv pentru securitate, dezvoltare și prosperitate.

Parteneriatul strategic cu SUA, unica super-putere mondială de la acel moment, pe care l-am lansat alături de președintele Bill Clinton la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, a generat o profundă transformare a societății românești.

Astăzi, când orori nedemne de secolul XXI se petrec la doar câteva sute de kilometri de pământul românesc, garanția de securitate pe care ne-o oferă acest parteneriat este echivalentă cu diferența dintre pace și război, dintre zidire și distrugere, dar Parteneriatul strategic cu SUA, materializat în integrarea deplină a României în structurile euro-atlantice, are o însemnătate covârșitoare nu numai în plan politic, militar și de securitate, ci și economic, juridic, civic și cultural.

Administrația 1996-2000, pe care poporul român mi-a oferit onoarea să o conduc, a asigurat tranziția spre un stat democratic, dar a fost marcată de dificultăți și riscuri, rămase necunoscute până astăzi, sau prezentate într-o lumină care le-a distorsionat până la grotesc, prin manipulări venite din mai multe direcții, inclusiv filiera rusească. Ele vor ieși la iveală, pe măsură ce istoricii dedicați studiului perioadei recente vor pătrunde în arhivele desecretizate după 25 de ani, potrivit practicilor din statele democratice.

Fiecare om din ţara asta a plătit reformele economice şi sociale, dure și costisitoare, din timpul mandatului meu, şi meritul cel mai mare pentru realizările acelor ani îi revine poporului român, care a acceptat un preţ social imens. Existența cotidiană în România anului 2022 nu este lipsită de neîmpliniri și dezamăgiri, le cunoaștem prea bine cu toții. Însă, dacă astăzi putem călători liber în lumea întreagă, putem învăța sau munci în oricare dintre țările Uniunii Europene sau chiar de pe glob, acest lucru se datorează și sacrificiilor făcute în perioada 1996-2000. Am construit de la zero și am plătit un preț care ar fi putut fi cu mult mai mare fără ajutor american. Dar cred că astăzi, cu onestitate, dacă fiecare se gândeşte, poate să spună: Nu a fost în zadar!

Nu sunt obişnuit cu recunoaşterea unor merite trecute și mulțumesc Muzeului Municipiului București pentru implicarea sa în organizarea unei expoziții dedicate acestui „moment astral” din istoria României: Parteneriatul strategic cu SUA.

Ideea şi concepţia unui astfel de parteneriat, cel puţin pentru mine, s-a născut în primii ani după 1990, când am obţinut un post de profesor la Duke University. Pentru că eram prorectorul Universităţii din București, apropiat de Liga Studenţilor, cea care jucase un rol excepţional în schimbarea democratică a României, am fost invitat să ţin conferinţe la mai multe universități americane. Am avut ocazia să întâlnesc o serie de personalităţi vizionare, care au influenţat gândirea politică a acelei perioade. Mă refer la Zbigniew Brzeziński, care m-a invitat la John Hopkins University, la aniversarea Institutului de Studii Strategice, la Samuel Huntington, la Francis Fukuyama. Am avut ocazia să fiu invitatul Institutului Naţional Democrat, Institutului Naţional Republican, al unei serii de think-tank-uri americane şi să urmăresc cum se dezvolta gândirea politică după prăbuşirea comunismului în Estul Europei. Problema strategică principală era unde va fi limita între ţările care vor accepta un sistem democratic complet, cu economie de piață, şi ţările al căror parcurs mai lent ar putea permite, în viitor, refacerea ambiţiilor hegemonice ale fostului imperiu sovietic. În acel moment, din discuţiile pe care le purtam, reieșea că o parte din strategii Rusiei, în special cei militari, care nu se împăcau cu noua situaţie, se gândeau la o linie de refacere a zonei lor de influenţă care să treacă prin Belarus, Ucraina și să ajungă, prin România, în fosta Iugoslavie, condusă de o dictatură comunistă. În schimb, strategii americani se gândeau cum să adauge Polonia relației strategice cu Israel și Turcia şi cum să consolideze acest spaţiu. Ce se va întâmpla cu România? Va fi o piesă în jocul rusesc sau se va integra liniei Israel – Turcia – Polonia, ca un element important în această zonă estică? Pentru mine era clar că aşa trebuie să fie.

Mergând pe același fir al confesiunilor, aş vrea să mă opresc la un fapt mai puţin cunoscut: modul neconvențional în care s-a ajuns la lansarea acestui parteneriat. El nu a fost pregătit îndelung, pe căi diplomatice, a plecat de sus în jos şi s-a desfăşurat foarte repede. Înaintea Summit-ului NATO de la Madrid, am primit o invitaţie din partea preşedintelui Clinton pentru o întrevedere în Biroul Oval. S-a întâmplat atunci un lucru mai puţin obişnuit pentru diplomaţia Statelor Unite: am declinat această întâlnire. A urmat un schimb de scrisori cu președintele Clinton, am și discutat personal la Haga, și i-am spus că această invitație s-ar putea interpreta ca un interes politic personal, în dauna unui interes al României. Ştiam deja că, în ciuda sprijinului pe care îl obţinusem pentru includerea României în primul val de extindere a NATO, nu numai din partea Franței și Germaniei, dar și a celorlalte state europene membre ale Alianței, preşedintele Clinton nu putea încălca o rezoluţie a Congresului care aprobase lărgirea NATO cu numai trei ţări. În acest context i-am propus preşedintelui Clinton ca lansarea Parteneriatului strategic cu SUA să aibă loc la Bucureşti, imediat după Summit-ul NATO de la Madrid. S-a întâmplat pe 11 iulie 1997, în Piața Universității, un simbol al luptei pentru libertate și democrație.

Această expoziție reface un parcurs al relațiilor româno-americane din timpul mandatului meu și este strâns legată de istoria Parteneriatului strategic cu SUA, care ne-a asigurat siguranţa naţională. Poate că avem şi siguranţa economică asigurată. Dar trebuie să facem în aşa fel încât să ne asigurăm şi demnitatea naţională. Iar demnitatea naţională nu poate fi oferită de niciun aliat extern, oricât de bun ar fi el, nici de preşedinte sau prim-ministru. Demnitatea naţională este suma respectului de sine pe care îl are fiecare om, fiecare cetăţean al ţării noastre. Este o problemă pe care trebuie să ne-o asumăm fiecare în parte şi toţi împreună.”

Emil Constantinescu

Expoziția a fost vernisată în data de 8 iulie, ora 19.00, fiind deschisă pentru vizitare până pe 4 decembrie 2022.

Sursa: Sursa: Muzeul Municipiului București

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Pe%20firul%20confesiunilor/index.html