You are here

Gala Premiilor AJTR

După o întrerupere de doi ani, din pricina pandemiei, Gala Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) s-a reluat printr-o nouă ediție.

Evenimentul a avut loc în ziua de 19 mai a.c., începând cu ora 15.00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, principalul partener al acestei ediții a Galei Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR).

Gala reprezintă o ceremonie anuală care răsplătește atât pe ziariștii din domeniu, pe scriitori și editori, artiști fotografi, cadre universitare din facultăți cu profil turistic, cât și pe profesioniștii din industria ospitalității, hotelieri, restauratori, directori de stațiuni balneo-climaterice, muzeografi, fundații, primari, alte autorități locale.

Din Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) - una dintre cele mai vechi asociații profesionale din România, cu o existență neîntreruptă de circa șase decenii și jumătate - fac parte peste 200 de  membri. Asociația este nonlucrativă, fondurile din care își susține activitatea provenind din cotizații, donații, sponsorizări etc.

Ziua de 19 mai a cuprins, între altele, un tur prin „mica Românie din București” - Muzeul Satului, lansări de cărți cu sesiuni de autografe, conferință de presă și, desigur, gala propriu-zisă.

Evenimentul s-a desfășurat la Sala Victor Ion Popa (Șos. Kiseleff nr. 30).

Sursa: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Gala%20Premiilor%20AJTR/index.html

 

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer