În cadrul evenimentelor dedicate educației permanente, Primăria Municipiului București și Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în parteneriat cu Clubul turistic Imagini din toată lumea au organizat marți, 17 mai 2022, ora 18,00 conferința cu imagini de tematică montană: „Trasee montane de iarnă” și „Everest, evocare”. A prezentat: ing. Mihail Cernat.
Trasee montane de iarnă
„La ceas de primăvară vom privi retrospectiv, dar și admirativ la sezonul hibernal, cu imagini din diverse trasee montane parcurse in condiții specifice anotimpului rece. Deși dificultățile mersului pe munte pe timp de iarnă depășesc cu mult condițiile din timpul verii, iarna are cu siguranță farmecul ei!"
Everest, evocare
„Ca întotdeauna, în tradiția conferințelor montane din cadrul Clubului turistic Imagini din toată lumea al Casei Schiller, în această perioadă din an aducem la rampă pagini de istorie montană din Marii Munți ai Lumii, cu expedițiile lor, cu alpiniștii care au cutezat să le atingă vârfurile, plătind uneori prețul suprem pentru năzuințele lor. În seara evenimentului vom evoca Muntele EVEREST – Cel mai înalt munte de pe glob."
Mihail Cernat este inginer, pasionat de alpinism și mers pe munte, ascensiuni în Alpi, America de Sud, Asia Centrală, Africa, trasee montane și alpine parcurse în România, autor de articole montane, publicate în reviste de profil, prezentator și organizator de conferințe cu tematică montană.
Sursa: Casa de Cultură „Friedrich Schiller”
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer