You are here

Conferinţa „SARIUL – TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE”

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei şi culturii indiene, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Centrul de Artă „Euterpe”, a organizat sâmbătă, 3 iulie 2021, ora 16.00, conferinţa „SARIUL – TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE”.

Evenimentul s-a desfăşurat sub auspiciile Ambasadei Indiei la Bucureşti.

Invitat de onoare: E.S. Rahul Shrivastava, Ambasador al Indiei la Bucureşti

A prezentat: Carmen Coţovanu Pesantez, specialist în cultură şi civilizaţie indiană

Exemplificarea poveştii sariului: Angelica Floareş

Expoziţia de fotografie dedicată Sariului,din arhiva de evenimente a Centrului de Artă „Euterpe”, poate fi vizionată la sediul (Str. Batiștei, nr. 14) Casei de Cultură „Friedrich Schiller”, în perioada 05 – 30 iulie 2021, de luni până vineri – între orele 10.00-16.00.

Conferinţa „SARIUL – TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE” este o invitaţie de a descoperi frumuseţea celui mai vechi veşmânt al femeii indiene şi a variatelor moduri de a-l purta în funcţie de zona geografică, de aspectele religioase şi socio-culturale ale vieţii, de anotimpuri, de materialele din care sunt confecţionate, de culorile şi semnificaţiile acestora, dezvăluind milenii de istorie şi spiritualitate...

Originea sariului se pierde în noaptea vremurilor, acesta fiind oglindit în cele mai vechi opere de artă ale Indiei – sculptură, pictură, teatru, muzică şi dans. De el se leagă nenumărate legende, mituri, poveşti şi basme populare... În trecut, se credea că fabricarea unui asemenea veşmânt era sacră şi misterioasă, procesul putând să dureaze de la câteva zile, la câteva săptămâni, luni sau chiar ani. Cromatica sariului are un rol important, constituind un indiciu al castei, al statutului social, al identităţii culturale, marcând totodată evenimente importante din viaţa cotidiană şi stări emoţionale. Create din bumbac, mătase, voal, satin, georgette, crep, şifon, brocart sau muselină ţesută manual, brodate cu fir de aur sau argint, împodobite cu accesorii diverse, pictate sau imprimate, sariurile prind viaţă spunându-şi propriile poveşti izvorâte din mâinile iscusite ale creatorului.

Arta de a drapa sariul reflectă îndemânarea, gustul şi creativitatea proprii fiecărei femei.

Succesul şi perenitatea sariului sunt, pe de o parte, atributele simplităţii şi confortului, iar, pe de altă parte, ale eleganţei şi rafinamentului pe care acesta le conferă, constituind o piesă vestimentară din ce în ce mai valorificată de noile tendinţe ale modei actuale. Psihologul Carl Jung afirma: „Ar fi o pierdere pentru întreaga omenire dacă femeia indiană ar renunţa să poarte costumul ei nativ.”

Evenimentul s-a desfăşurat în limba română şi în limba engleză.

Intrarea s-a făcut pe bază de invitaţie, cu respectarea măsurilor sanitare.

Sursa: Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

Album cu fotografii ocazionat de conferinţa „SARIUL – TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE”, poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/SARIUL%20-%20TRADITIE%20SI%20CONTINUITATE/index.html

Albumul cu fotografii de la expoziţia de fotografie dedicată Sariului, poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Expozitie%20de%20fotografie%20dedicata%20Sariului/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer