Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, vă aşteaptă până pe 18 aprilie 2021, să vizitați expoziția Incandescent, la Sala „Irina Nicolau”.
Pământ, apă, aer şi foc. Patru elemente primordiale, vremelnic împreună, au făurit un lucru desăvârşit: cahla. Inventată în urmă cu cinci sute de ani, posibil, chiar pe la 1300, cahla este o placă de teracotă sau faianţă folosită la construcţia sobelor. Etimologic vorbind, îşi are obârşia în kahlja ucraineană, care la rândul ei se trage, probabil, din germanul kachel. Ornamentele întâlnite la decorarea cahlelor sunt de o varietate impresionantă, iar simbolurile, culorile vii din glazurile strălucitoare, suprafeţele geometrizate cu trimiteri la esenţa formei, frumuseţea de dincolo de timp fascinează pe oricine. Fiecare meşter din vechime şi-a lăsat amprenta inconfundabilă atât la propriu cât şi la figurat, a venit întotdeauna cu ceva unic, numai al lui. Nu vom afla vreodată două cahle identice, căci niciodată nu au existat două stări asemenea. Și nici nu e de dorit. Expoziţia în stadiul iniţial s-a cristalizat în jurul micului nucleu de cahle transilvănene din colecţia Galeriei Karo, Bacău. Hazardul a jucat un rol important în strângerea lor, dar pentru că majoritatea provine dintr-o singură sursă, nu a putut fi atinsă acoperirea geografică dorită sau reprezentativitatea necesară. O perspectivă amplă a fost asigurată prin aducerea unor cahle din patrimoniul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud şi din cel al Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Dialogul generaţiilor de vechi artizani cu artiştii contemporani a venit cât se poate de firesc, propunerile celor din urmă fiind, cum era de aşteptat, foarte diverse. Unii au ales modelarea directă în lut sau porţelan cu arderea în cuptorul electric ori în sobă, la alţii, materializarea ideii de cahlă s-a realizat prin ingenioase interpretări şi tehnici: ulei pe pânză sau lemn, colaj, acuarelă, obiect, print, grafică pe computer, fotografie, gravură, sculptură, metal, asamblaj, decolaj, instalaţie. Expoziţia, cu numele iniţial Cahle, a debutat în august 2020, la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, cu participarea a 24 de artişti. La Muzeul Ţăranului, numărul expozanţilor a crescut la 43, au fost adăugate noi lucrări şi artefacte, completări binevenite pentru o şi mai bună înţelegere. Incandescent, de această dată, cu abordare oarecum diferită: fierul, ceramica, hârtia, ipsosul, fibra, culoarea, lumina, jocul dintre ele, surprinzătoarele ipostaze, chipuri mereu altele, bogăţia şi emoţia. În toate se reflectă, mare sau mic, dincolo de orice, frumoasa cahlă a celor o mie de înfăţişări.
Expun: Eugen Alupopanu, Ciprian Ariciu, Ilie Boca, Dalina Bădescu, Anca Boeriu, Smaranda Bostan, Dragoş Burlacu, Ioan Burlacu, Vlad Ciobanu, Marian Coman, Andrei Ciubotaru, Florina Coulin, Emil Cassian Dumitraş, Maxim Dumitraş, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Bogdan Hojbotă, Mirela Iordache, Geanina Ivu, Matei Lăzărescu, Marcel Lupşe, Marius Crăiţă-Mândră, Dumitru Macovei, Laurenţiu Mogoşanu, Lucian Muntean, Vasile Mureşan-Murivale, Ana Maria Negară, Elisabeth Ochsenfeld, Horea Paştina, Christian Paraschiv, Bogdan Pelmuş, Magdalena Pelmuş, Ștefan Pelmuş, Ovidiu Petca, Sorin Purcaru, Luminiţa Radu, Bianca Rotaru, Andrei Rosetti, Mihai Sârbulescu, Napoleon Tiron, Mirela Trăistaru, Constantin Ţînteanu, Bogdan Vlăduţă.
Curatori: Maxim Dumitraş, Constantin Ţînteanu
Expoziţia va putea fi vizitată la Sala „Irina Nicolau”, până la 18 aprilie 2021, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.
Sursa: Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer