You are here

Sa facem cunostinta cu Petre Cristian YO3ZR

  • Constructor pasionat inca din copilarie
  • Radioamator de emisie-receptie autorizat din 1950
  • Realizator al mai multor transceivere si antene
  • Primul radioamator din Romania care a construit un televizor
  • Titlul de "Arbitru international"

YO3CCC: De unde sunteti si cand sunteti nascut?

YO3ZR: Sunt din orasul Constanta si m-am nascut pe data de 18 august 1928.

YO3CCC: Ce va pasiona in copilarie?

YO3ZR: Eram copil cand parintii mei m-au abonat la "Ziarul Stiintelor si Calatoriilor" care era o publicatie dedicata popularizarii stiintelor. Dupa acel ziar am realizat tot felul de "jucarii" tehnice cum fi: un submarin, o salupa cu motor, un periscop, etc. Tot de aici am facut cunostinta pentru prima data cu alfabetul Morse.Ca sa impresionez colegii de liceu, la orele de curs incercam sa iau notite in codul Morse.

YO3CCC: Cum ati luat legatura cu radioamatorismul?

YO3ZR: Venind la Bucuresti in 1947 l-am cunoscut pe Misu - YO3ZC care era ruda mai indepartata cu socrii mei. De la el am aflat unde era sediul ARER (Asociatia Radioamatorilor de Emisie si Receptie). Ne-am inscris amandoi in asociatie si am dat un examan in urma caruia am obtinut amandoi autorizatii de emisie-receptie in anul 1950. Eu am obtinut autorizatia cu numarul 42, semnata de ministrul "Transporturilor si Telecomunicatiilor" (de atunci), nimeni altul decat Ghe. Gheorghiu-Dej, viitorul sef al statului.

YO3CCC: Ati mai avut pe cineva in familie care sa fi avut vreo legatura cu ARER?

YO3ZR: Tata, fiind proaspat iesit la pensie din cadrul "Marinei Militare" a venit la ARER sa vada unde isi petrece timpul liber fiul sau. Din discutiile purtate cu conducerea ARER, acestia l-au apreciat din cauza educatiei militare si l-au solicitat sa le faca ordine in arhiva asociatiei. Aici a lucrat peste 2 ani pana la preluarea asociatiei de catre AVSAP (Asociatia Voluntara pentru Sprijinirea Apararii Patriei).

YO3CCC: Familia v-a fost alaturi cand v-ati hotarat sa deveniti radioamator?

YO3ZR: Parintii au fost de acord mai ales ca eram destul de mare ca sa pot sa iau singur acesta hotarare, iar sotia a stiut de la inceput ca ia un sot cu "defect".

YO3CCC: Cu ce aparatura ati debutat? Dar mai tarziu?

YO3ZR: Prima aparatura era compusa dintr-un receptor rusesc de pe tancuri (RSI) cu modificarile de rigoare, iar emitatorul era compus dintr-un VFO + separator + dublor + final (G807). Atat receptorul cat si emitatorul lucrau in AM. Mai tarziu am construit un transceiver si cu SSB dupa o carte publicata de Puiu Pavelescu - YO3GK . Dupa o perioada am realizat al doilea transceiver tot cu tuburi electronice, celebrul UW3DI pe care l-am folosit cam 11 ani. In 1990, la invitatia lui Gallian Louis - 4Z4AO (ex. YO3GL) i-am facut o vizita in Israel de unde m-am intors cu un transceiver HW100 primit cadou de la el. Am reusit sa-i aduc cateva imbunatatiri cum ar fi: un atenuator in trepte la intrare (pe receptie), i-am adaugat un RIT si un filtru audio pentru telegrafie cu largimea de banda de 300Hz. Urmatorul transceiver este un TS 830 + VFO suplimentar pe care il folosesc si in ziua de azi. In clipa de fata mai folosesc si un liniar "home-made" cu 4 lampi GU50 pe care l-am construit in urma cu vreo 10 ani. Mai folosesc si un transmatch tot "home-made".

YO3CCC: Ce alte constructii mai aveti?

YO3ZR: Tot timpul mi-a placut sa construiesc cate ceva. Aici as putea enumera: un "pamant" artificial, o interfata computer-transceiver, un bug electronic, un frecventmetru cu tuburi Nixie, cateva SWR-metre si mai multe antene: Hertz-monofider, Dipol-monobanda, Folded-dipole, Dipoli-multiband (Butterfly 80-10m), Dipolul multiband FD-4 si o verticala pe 3 benzi (20-15 si 10m) realizata cu ajutorul a 3 undite de pescuit! Ultimele doua sunt in prezent pe terasa blocului, dar pentru asta a trebuit ca peste 20 de ani sa fiu presedinte de bloc ca sa nu apara deiscutii neprincipiale. HI!

YO3CCC: Cam cate tari aveti lucrate si cate confirmate?

YO3ZR: Nu am fost un mare DX-man. In clipa de fata am peste 200 de tari lucrate si in jur de 170 de tari confirmate. Nu am facut o pasiune din a colectiona diplome.

YO3CCC: Nu v-am intrebat ce profesie aveti?

YO3ZR: Eu nu sunt electronist, ci inginer de cai ferate. In 1949 am dat examen la Institutul de Transporturi si Telecomunicatii care a fost preluat de CFR si a devenit Institutul de Cai Ferate. Eu am facut "Facultatea de exploatare a instalatiilor" din dotarea ministerului si anume: "Telefonie, Telegrafie (Morse), Telecomanda, Telesemnalizare si Instalatii SCB (semnalizare, centralizare, blocaj)". M-am angajat la Atelierele MPT - Clabucet iar in anul 1955 am fost trimis la Moscova pentru arbitrarea concursului "CQ MIR" si am primit titlul de "Arbitru international". De la Moscova am cumparat un tub de televizor 18-LK-2B iar in anul 1956 am devenit primul radioamator din Romania care a construit un televizor cu deflectie magnetica. A fost foarte greu caci nu aveam cu cine sa ma consult ca sa lamuresc unele probleme aparute. In 1957 la o emisiune TV despre realizari ale radioamatorilor, impreuna cu actorul George Oancea am prezentat si televizorul.

YO3CCC: La Atelierele MPT ati lucrat pana la iesirea la pensie?

YO3ZR: NU! Dupa venirea de la Moscova AVSAP-ul mi-a oferit un post de Sef Sectie Unde-scurte Ultra-scurte la Radioclubul Central (RCC). In toamna anului 1957 avand nevoie de o adeverinta am remarcat ca la functie figurez ca "Activist" fapt ce ma determinat ca la 1 decembrie 1957 sa ma transfer la Energo-Trust Nr. 1 la propunerea lui Nelu Draguleanu - YO3CZ (care lucra deja acolo) si am ramas in cadrul Ministerului Energiei Electrice pana la iesirea pensie in 1989. Ultimii 24 de ani am lucrat la Dispecerul Energetic National (DEN) in Serviciul de Telecomunicatii, acesta fiind "o insula de curenti slabi intr-un ocean de curenti tari". De-a lungul timpului, aici, la acest serviciu am adus si eu radioamatori precum: ing. Olariu Ovidiu - YO3UD, tehn. Radulescu Romulus - YO3RG, tehn. Nicolau Silviu - YO3VU si tehn. Feith Manfred; acesta din urma la Dispeceratul Teritorial Timisoara.

YO3CCC: In incheiere, nea Petrica, dati-mi voie sa va multumesc atat d-voastra pentru ca "v-ati deschis inima" si mi-ati raspuns la intrebari cu toata sinceritatea, dar si sotiei d-voastra pentru amabilitatea cu care am fost primit.

Interviul si fotografiile au fost facute pe 14 septembrie 2009.

Mai multe fotografii gasiti aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Sa%20facem%20cunostinta%20cu%20Petre%20Cristian%20%20YO3ZR/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer