NICOLAE GRIGORESCU ȘI POETICA IMAGINII

Muzeul Municipiului București vă invită să admirați, în perioada 15 iulie – 16 august 2020, la Palatul Suțu, un număr de șase tablouri pictate de Nicolae Grigorescu, care se adaugă și completează, într-un medalion special, expoziția tematică „Natură moartă, natură vie. Capodopere din colecția Pinacotecii Municipiului București”.

<<Nicolae Grigorescu a plecat să-și continue pregătirea artistică la Paris, în anul 1861, când s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts, studiind în această instituție puțin timp. Foarte rapid s-a alăturat grupului pictorilor de la Barbizon, manifestând o vocație specială de pictor peisagist.

La Barbizon, pictorul român a lucrat alături de elita artiștilor europeni ai momentului: Jean-François Millet, Narcisse Virgilio Diaz de la Peña, Théodore Rousseau, Jean-Baptiste Camille Corot, Charles Jacques, Jules Dupré, Constant Troyon, Paul Huet, Charles-François Daubigny și Gustave Courbet. În Franța, Grigorescu a mai pictat în Bretania, la Vitre, și în pădurea Fontainebleau, locuind în mica localitate de la Marlotte. Timp de 11 ani a deținut un atelier de pictură la Paris, unde venea și picta uneori.

În epocă, apropierea impresionismului de natură va scoate aproape toți pictorii europeni din ateliere, în pădurile și grădinile din apropierea marilor orașe. La noi, Nicolae Grigorescu a definit genul peisajului și a practicat, la scară extinsă, pictura en plein air, în aer liber. Schema sa compozițională a căpătat profunzime pe măsura dezvoltării simțului său liric, pictorul concepând imagini extrem de sugestive ale armoniei dintre om și natură. Marele maestru abordează peisajul într-un mod idealist, dar și realist, speculând multitudinea nuanțelor de verde, obținând un efect vizual de retragere progresivă, sugerând, astfel, mult mai clar, efectul de perspectivă. Lucrul în aer liber, studiul atent al luminii, interpretarea realistă, generată de observația directă a naturii, a lumii satului, a animalelor domestice, sunt practici și teorii care au fuzionat într-o foarte modernă interpretare a modului de redare a peisajului. Îmbinând peisajul rural cu detaliul etnografic al costumelor prezentate în natură, Grigorescu a definit în pictura autohtonă caracteristica specificului național.

Nicolae Grigorescu a abordat mai rar natura moartă, mai ales în perioada de tinerețe, înregistrând un succes special cu naturile sale statice cu flori și având o predilecție specială mai ales pentru florile albe. Participând la expoziția din 1868, alături de alți pictori de la Barbizon, pictura sa a atras atenția perechii imperiale, Napoleon al III-lea și Eugenia achiziționând lucrarea „Flori de măr”, pentru colecția lor de la Tuileries.

Grigorescu a adus în arta românească o nouă poetică a reproducerii imaginii, o inedită sensibilitate formală și lirică a materiei, câștigând aprecierea criticii, dar și adulația publicului. De la o pictură densă, cu o puternică armătură de tușe scurte și o densitate incredibilă a tonurilor de verde, ca în lucrarea „Peisaj de pădure”, Grigorescu evoluează spre o structură cromatică din ce în ce mai luminoasă, construită în tonuri de alb, gri și ocruri, prin care redă iluzia luminii difuze, care echilibrează structura întregului peisaj, ca în lucrarea „În luminiș”>> – Elena Olariu, director adjunct Secția Artă, Muzeul Municipiului București.

Sursa: Muzeul Municipiului București

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Nicolae%20Grigorescu%20%C8%99i%20poetica%20imaginii/index.html