Colegiul Național ''Gheorghe Lazăr''

La 20 mai 1890 s-a pus piatra de temelie a actualei clădiri unde se află Colegiul Național ''Gheorghe Lazăr'', iar unul dintre cei care au contribuit la ridicarea în vecinătatea Cișmigiului a liceului a fost primarul de atunci al Capitalei, Pache Protopopescu.

La 7 decembrie 1859, un opis al lui Alexandru Ioan Cuza apare în Monitorul Oficial prin care se stipulează în Art. 2 ca alături de Gimnaziul nr. 1 (''Sf. Sava'') să se înființeze și Gimnaziul nr. 2 cu numele lui Gheorghe Lazăr, personalitate ''care a restituit limba română în dreptul său de limbă de studii și a fost reîntemeietorul școalelor naționale din acest principat''. Primul director al gimnaziului de băieți a fost Constantin Adam. Gimnaziul nu a funcționat pe locul actual în primii ani. Deschiderea oficială a cursurilor a avut loc la 18 ianuarie 1860, în clădiri ce aparțineau lui Gheorghe Măcescu. Ziua liceului se sărbătorește de atunci la această dată, când școala și-a deschis porțile.

La 20 mai 1890 s-a pus piatra de temelie a noului așezământ, iar unul dintre cei care au contribuit la ridicarea în vecinătatea Cișmigiului a viitorului liceu a fost primarul Pache Protopopescu. Decretul înființării liceului poartă semnătura regelui Carol I și este datat 20 mai 1890. În același an, de ziua sfinților arhangheli Mihail și Gavril, la 8 noiembrie, s-a inaugurat actuala clădire—singurul liceu din țară care posedă un orologiu.

Proiectat de arhitectul F.G. Muntureanu, care studiase în Anglia, edificiul se prezenta sub o formă simplă și elegantă, pe fațadă fiind aplicate decorațiuni din plăci ceramice colorate. O frumoasă operă arhitectonică, de o sobrietate elegantă, îmbinând mai multe stiluri: de la cel brâncovenesc până la cel neoclasic englez...''nu întâmplător a fost comparat cu liceele pariziene din preajma Grădinii Luxembourg''—se menționează în istoricul Colegiului Național.

La 18 ianuarie 1892, are loc prima sărbătorire a patronului spiritual al liceului, dată care coincide cu cea a inaugurării de la 1860.

Liceul este considerat, mai ales după 1900, unul dintre avanposturile reformei învățământului inițiate de Spiru Haret. Sub conducerea unor directori precum D. Mirescu, V. I. Păun sau Marin Dumitrescu și îndrumarea unor profesori de elită ca Scarlat Demetrescu, V. Atanasiu, Simion Radian, Marcel Brândză, Eftimie Metaxa, Dimitrie Ionescu, liceul devine un punct central al unor inițiative didactice importante. Ajunge să aibă cea mai modernă sală de sport din Capitală (1905-1909), se înființează societatea sportivă ''Viitorul'' (1901), organizația de cercetași (1913), corul și orchestra liceului (1860, 1876), trupe de teatru, dansuri și gimnastică.

Liceul a avut chiar de la început o bibliotecă bogată, care a avut însă de suferit atunci când clădirea a servit ca sediu al poliției, în timpul ocupației germane a Bucureștiului din 1917.

Prima revistă a liceului, ''Zboruri'', a apărut în 1919 și a fost fondată de Camil Petrescu.

În anul 1931, primarul Dem. I. Dobrescu a aprobat ridicarea unei noi aripi a Liceului și dotarea centrului de educație cu noi laboratoare, un amfiteatru, un bufet la demisol și o centrală termică modernă.

În urma succeselor înregistrate în urma activității unor profesori de matematică, științe naturale și fizică-chimie și a reușitelor unor cercuri științifice, se remarcă în timp latura ''realistă'' a instituției de învățământ. Cu toate acestea, între cele două războaie au existat și societăți de lectură, reviste școlare de prestigiu și cercuri literare. De remarcat în istoria instituției este elevul Dan Barbilian, care a devenit matematician și s-a format la cercul de matematică al profesorului I. Banciu și a fost premiat la toate concursurile ''Gazetei matematice''. Dan Barbilian a fost și poet, cunoscut în lumea literară sub numele Ion Barbu.

În epoca stalinistă, liceul a trecut prin anumite schimbări impuse: a primit o cifră în loc de numele său de tradiție: a devenit școala medie Nr. 22, a împărțit spațiul cu o nouă școală medie de fete și, în 1949, a fost transferat, cu tot cu arhivă (tablouri ale foștilor directori, cărți, documente, plăci comemorative) în fostul liceu ''Spiru Haret'', pentru a face loc unui centru școlar de fete.

În 1955, Ministerul învățământului decide revenirea la vechea denumire, reluarea în posesie a spațiului și înființarea școlilor mixte, astfel încât elevii și elevele liceului se întorc lângă grădina Cișmigiului.
În anii '60—'70, urmează o nouă perioadă de glorie pentru liceu: se înființează clase speciale de matematică, au loc activități culturale care au adus lauri elevilor ''lăzăriști'' cu trupa de teatru, orchestra simfonică, cenaclul literar ''Luceafărul'', revista ''Speranțe''. Și în activitățile sportive se remarcă elevii liceului: multipla campioană națională și olimpică Lia Manoliu se formează în acești ani la liceul Lazăr.

În anii ?80 au conferențiat la Gh. Lazăr personalități ale culturii, științei și literaturii: Eugen Macovschi, Alexandru Graur, E. Carafoli, Dumitru Dumitrescu, N. Theodorescu, Romulus Vulcănescu, Ion Coteanu, Victor Sahini, Șerban Cioculescu, Augustin Z. N. Pop, I. Sălișteanu, Mircea Sântimbreanu, George Șovu și alții.

Ultimele lucrări de renovare i-au redat clădirii strălucirea de altădată, însă unele elemente specifice unităților de învățământ de odinioară au dispărut. Un trecător de zeci de ani prin fața liceului nu poate să nu remarce anumite elemente peste care timpul și-a spus cuvântul: ceasul din turnul clădirii a rămas nefuncțional, iar pe frontispiciul ușii de la baza acestui turn scria odată vizibil ''Locuința directorului'', înscripție care a dispărut odată cu refacerea clădirii. Totuși, în aripa opusă, colț cu strada Schitu Măgureanu, frontispiciul cu ''Intrarea profesorilor'' a fost refăcut în întregime. ''Probabil că s-a luat în considerare faptul că Domnul Director nu mai are demult locuința în incinta școlii...''—notează Ion Cogan, în revista publicată la New York ''Conexiuni'', într-un articol despre plimbări ''cu piciorul prin București''.
Printre realizările remarcabile din perioada de după Revoluție, consemnate în istoricul liceului, se numără: consolidarea radicală a bătrânului local al școlii, sub administrația directorului Nicolae Novac, afilierea liceului la UNESCO (1992), înfrățirea cu liceul francez ''Jean Monnet'' din Joué-les-Tours, protocol inițiat și consolidat de prof. Roxana Veleanovici (1991), precum și acordarea titlului de Colegiu Național (1995). Colegiul Național Gheorghe Lazăr se numără printre cele mai apreciate centre de învățământ secundar din București și este recunoscut pentru numeroasele activități extracuriculare, mulți considerând că are cea mai plăcută viață de liceu.

Sursa: AGERPRES

Albumul cu fotografii l-am făcut pe 17 septembrie 2014.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Colegiul%20National%20Gheorghe%20Lazar/index.html