Capsatorul este un dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. Capsele sunt niște sârme scurte, aflate într-un compartiment special din capsator. Atunci când capsatorul este acționat, o capsă se desprinde și străpunge foile, iar placa de metal cu caneluri speciale de la baza capsatorului îndoaie capsa spre interior, aceasta prinzând foile una de alta.
Primul capsator cunoscut vreodată a apărut în secolul al XVIII-lea și a fost fabricat special pentru regele Ludovic al XV-lea. În ceea ce privește capsele, acestea erau inscripționate cu însemnele Curții regale.
Utilizarea tot mai frecventă a hârtiei în secolul al XIX-lea a determinat și o cerere pentru o prindere eficientă a foilor.
În 1866, George McGill a creat o prinzătoare de foi de hârtie flexibilă, din alamă, precursorul capsei moderne. În anul 1867 își brevetează și o presă pentru a introduce prinzătoarea în foile de hârtie. El și-a prezentat invențiile la Expoziția Centennial din Philadelphia în anul 1876 și a continuat să lucreze la perfecționarea acestor dispozitive pe parcursul anilor 1880.
Henry R. Heyl a inventat în anul 1877 un dispozitiv ce străpungea hârtia și prindea capsa la final, ambele într-o singură etapă. De aceea Heyl este considerat ''părintele'' capsatorului modern.
Pe 18 februarie 1879, George McGill patentează dispozitivul ''McGill Single-Stroke Staple Press'', primul capsator comercial de succes. Acest aparat cântărea peste 2,5 kg, era încărcat cu o singură bucată de sârmă și era capabil să străpungă mai multe foi de hârtie deodată.
În anul 1941 a apărut tipul de capsator care este utilizat cel mai frecvent și în zilele noastre.
În afară de capsatoarele folosite pentru a prinde hârtiile una de alta, există capsatoare care pot prinde foile de hârtie de lemn sau de panouri de lemn. Există, de asemenea, capsatoare chirurgicale folosite la prinderea țesutului cu ajutorul unor capse chirurgicale.
Sursa: AGERPRES
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer