Una dintre cele mai prestigioase și mai vechi instituții de învățământ liceal din București, Colegiul Național ''Gheorghe Șincai'' a fost înființat la 8 decembrie 1892, prin Decretul Regal nr. 3913. Prin acest act, regele Carol I hotăra constituirea ''Gimnasiului clasic George Șincai'', prin separarea claselor divizionare ale unui alt liceu de renume, ''Matei Basarab''.
Așa cum se menționează în istoricul actualului Colegiu Național ''Gheorghe Șincai'', datorită numărului mare de elevi înscriși, în toamna anului 1890, la Liceul ''Matei Basarab'' s-au creat două clase divizionare (I și II gimnaziu) ce au fost mutate într-un spațiu situat în curtea Bisericii Sfântu Gheorghe Vechi.
Cea de-a treia clasă divizionară a fost înființată anul următor, în 1891, în urma unui raport trimis Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice de directorul Liceului ''Matei Basarab'', în care se arăta necesitatea constituirii acesteia, întrucât pentru clasa a III-a de gimnaziu exista un mare număr de elevi. Solicitarea a primit aprobarea ministrului, de la acea vreme, Gheorghe Dem. Teodorescu.
Constituirea unei a patra clase divizionare cu elevi de clasa IV gimnaziu a fost solicitată după doar câteva săptămâni, cererea fiind însă respinsă de noul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, Petru Poni.
În 1892, directorul Liceului ''Matei Basarab'' a solicitat din nou înființarea celei de a patra clase divizionare, când în funcția de ministru a fost numit Take Ionescu. Demersul s-a bucurat de succes, ministrul răspunzând favorabil cererii directorului, informându-l totodată că până la 1 aprilie 1893, ministerul nu poate asigura salariile noilor profesori, sumele respective nefiind prevăzute în buget.
Ulterior, după întocmirea listei cu profesorii dispuși să profeseze fără să fie remunerați până în aprilie 1893, către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a fost trimis un nou raport, în urma căruia regele Carol I a emis, la 8 decembrie 1892, decretul regal de înființare a Gimnaziului Clasic ''Gheorghe Șincai''. Astfel, prin Decretul Regal nr. 3913, publicat în Monitorul Oficial nr. 204 din 13/25 decembrie 1892, din cele patru clase divizionare complete de pe lângă Liceul ''Matei Basarab'', instalate în vechiul local ''Lazăr'', în București s-a constituit un al treilea gimnaziu clasic, cu numele de ''Gimnasiul clasic Gheorghe Șincai'' (gimnaziul a primit numele marelui cărturar, la propunerea profesorului ardelean Nicolae Colceag).
Gimnaziul clasic devine liceu abia în 1919.
Actualul sediu al liceului, situat la intersecția Căii Șerban Vodă cu bulevardul Dimitrie Cantemir, în vecinătatea Parcului Tineretului, a fost construit între 1924 și 1928 (anul în care liceul s-a mutat în noua clădire). Clădirea impunătoare, sobră, cu aer medieval, poartă semnătura Virginiei Maria Andreescu Haret, prima femeie-arhitect din lume.
După reforma învățământului din 3 august 1948, Liceul ''Gheorghe Șincai'' a devenit Liceul de Băieți nr. 5. În aceeași clădire funcționa și Liceul de Fete nr. 9. În 1953, acesta a devenit Liceul de Fete nr. 21, în timp ce Liceul de Băieți a devenit nr. 20. Cele două licee au funcționat separat până în 1956, când au fost comasate, devenind Școala Medie mixtă nr. 20. Tot în 1956, prin decretul nr. 257, Prezidiul Marii Adunări Naționale, la propunerea Ministerului Învățământului și Culturii, a autorizat ca Școala Medie nr. 20 să poarte din nou numele de ''Gheorghe Șincai''. Astfel, potrivit istoricului instituției, prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 68 din 1 martie 1957, Școala Medie nr. 20 din orașul București a devenit ''Școala Medie nr. 20 Gheorghe Șincai''.
La 110 ani de la înființare, la 8 decembrie 2002, liceul a primit titulatura de Colegiu Național.
În prezent, are trei specializări: Filologie, Matematică-Informatică și Științe ale Naturii.
Dintre personalitățile care, de-a lungul timpului, au predat la Colegiul Național Gheorghe Șincai, pot fi menționați: Nicolae R. Colceag, Gheorghe Nedioglu, Virgiliu Arbore, acad. George Călinescu, Eugen Lovinescu, acad. Gheorghe Adamescu, Frédéric Damé, Nicolae Bănulescu, Ioan D. Chirescu, Ionel Brătianu, Traian Lalescu, acad. Alexandru Graur, Mihai Ghermănescu, Constantin Șăineanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, Ion Berciu, Nicolae Boboc, Spiru Vergulescu.
Printre absolvenții renumiți ai liceului, se regăsesc academicienii Mihai Mihoc, Ioan Cuculescu, Adrian Rusu, artistul Gică Petrescu, muzicologul Viorel Cosma, pianistul Valentin Gheorghiu, regizorul Constantin Dinischiotu, actorii Magdalena Cernat, Cristian Șofron, Mihai Bisericanu, scriitorii Romulus Vulpescu, Gabriela Melinescu, Răsvan Popescu, sportiva Paula Ivan, Octav Antoniu (Tino) Furtună (membru al formației Holograf).
Sursa: AGERPRES
Albumul cu fotografii a fost realizat pe 30 martie 2015.
Un album cu fotografii ocazionat de aceest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer