You are here

Întâlniri culturale Irepetabile - Episodul 77

Întâlnirile culturale Irepetabile au fost într-adevăr niște întâlniri culturale care chiar ar trebui să fie repetate.

Seara a fost deschisă de către scriitoarea Mariana David care ne promisese proză, dar din cauza stării de răceală în care se afla a schimbat programul din mers drept pentru care ne-a citit o poezie « In memoriam ». Momentul s-a dovedit a fi de o sensibilitate ieșită din comun, comun cu care niciodată nu se întâlnește scriitoarea Mariana David. Cu tonul ei de scriitor luptător și non-conformist, paradoxal, ne-a umplut inimile cu gingășie, gingășie susținută de către Bebe Astur cu chitara lui cu care a acompaniat poezia cu linii melodice din Led Zeppelin, Ceaikovski și bineînțeles Bebe Astur.

Următorul devorator al microfonului a fost profesorul Viorel Covaci cu ale lui istorii secrete pline de nerv, de înțelepciune, dar și de informație culturală. Bineînțeles, că aceel microfon la care a vorbit a fost  agresat nu numai de cultură izvorâtă ci și de umorul și buna-dispoziție a profesorului Covaci.

Pentru ca suferința microfonului să fie totală, a urmat Andreea Lupașcu, care ne-a cântat jazz clasic într-o interpretare profund personală, dar și modernă în același timp. Ca de obicei, Andreea ne-a oprit respirația după care tot ca de obicei publicul în integralitatea lui a răbufnit în urale. Ca să ne pună capac, la ultima piesă interpretată l-a invitat alături de ea pe Bebe Astur, cu chitara lui cea neagră plină de jazz și de blues.

După tumultoasa Andreea Lupașcu, a intrat în scenă ca un echilibru al serii poeta Cornelia Mazilu. Ne-a citit poezie proprie cu glasul său blând și rar. Acest moment a fost pentru noi ca o adiere produsă de un fluture care plutea în jurul nostru cu aripile-i colorate. La finalul acestui moment poeta a fost atât de emoționată de aplauze încât a rămas tăcută câteva secunde în fața publicului.

La microfon a urmat un moment din istoria rockului sugerându-ne BRexit-ul Marii Britanii prin muzica celor de la Genesis, Queen și alții, istorie prezentată de omul care el însuși este o istorie a rockului, pe numele său Liviu Zamora. Acest Liviu Zamora ne lasă cu gura căscată la fiecare întâlnire cu tonul lui hotărât, dar în aceelași timp plin de o blândețe rar întâlnită.

Seara fiind împănată cu muzică și literatură, toate de înalta ținută, normal că și următoarea devoratoare a microfonului, Cristina Maria Firoiu, a apărut în fața publicului cu hotărârea și determinarea cu care ne-a obișnuit. Cristina a citit din poezia proprie, poezie care și ea la rândul ei este plină de hotărârea și determinarea autoarei.

Pentu ca aceste întâlniri să rămână culturale și irepetabile, Bebe Astur a invitat o trupă de tineri numită « First You Need a Band » care au cântat jazz de calitate la: vioară, pian, acordeon, chitară, și voce. Acești tineri pe numele lor Salome Torge, Jan Duben și James Hn au demonstrat că elementul cultural nu dispare total din rândul tinerilor.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/INTALNIRI%20CULTURALE%20IREPETABILE%20-%20Episodul%2077/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer