Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei

Fundatia Europeana Titulescu a organizat miercuri, 30 ianuarie 2019, incepand cu ora 16:30, lansarea editiei a II-a a cartii:
UN SFERT DE VEAC DE LA UNIREA TRANSILVANIEI
Autor: Silviu DRAGOMIR

Cartea reprezinta cel de-al noualea numar din Colectia „Centenar”, initiata de Fundatia Europeana Titulescu.

Cu alocutiuni din partea:
Prof. univ. dr. Dumitru PREDA
Dr. Constantin CORNEANU
 
Moderator:
Prof. univ. dr. Adrian NASTASE – Presedintele Fundatiei Europene Titulescu

“Fundatia Europeana Titulescu a hotarat sa realizeze, in anul aniversarii Centenarului Marii Uniri, republicarea unor lucrari, mai putin cunoscute, in cadrul unei colectii denumita “Centenar”. Al noualea numar al acestei Colectii cuprinde volumul aparut in 1943 la Editura Astrei din Sibiu, intitulat <Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei>, autor Silviu Dragomir.”

Prof. univ. dr. Adrian NASTASE

Silviu Dragomir s-a nascut in localitatea Gurasada, din judetul Hunedoara, unde tatal sau era notar comunal. A fost elev al Liceului romanesc din Blaj intre anii 1897 – 1903 si al liceului sarbesc din Novisad, din dorinta de a studia limbile slavice, intre 1903 – 1905. In 1909 a absolvit Facultatea de Teologie din Cernauti, in anul 1906 obtinand doctoratul. A continuat apoi studiile in domeniul istoriei la Universitatea din Viena intre anii 1909 – 1911 si la cea din Moscova intre 1910 – 1911. Din aceasta perioada dateaza primele sale investitii in arhivele din Viena, Karlowitz si Belgrad.

A revenit in Transilvania in anul 1911 si a ocupat postul de profesor de istorie bisericeasca la Seminarul “Andreian” din Sibiu pana in anul 1919 cand a devenit profesor de istoria popoarelor din sud-estul Europei la Facultatea de Litere si Filosofie din cadrul Universitatii din Cluj.

A participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 ca secretar al acesteia, fiind ales membru al Marelui Sfat National Roman.

Ulterior anului 1918 a activat in cadrul mai multor partide: Partidul National Roman, Partidul Poporului, Partidul National Agrar si Partidul National Crestin.

A infiintat in anul 1934 revista “Revue de Transylvanie”.

In guvernul prezidat de Octavian Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938), Dragomir a fost numit ministru secretar de stat, iar in perioada regimului autoritar instaurat de Carol al II-lea, Dragomir a indepilnit functia de ministru de stat pentru minoritati (1 februarie 1939 – 4 iulie 1940). La 20 ianuarie 1939 a fost numit secretar general al Frontului Renasterii Nationale.

La Consiliul de Coroana din 30 august 1940 a fost printre putinii care s-au opus cedarii fara rezistenta in fata Dictatului de la Viena.

In anii 1944 – 1945 Silviu Dragomir si-a continuat activitatea didactica si stiintifica la Universitatea “Ferdinand I” din Cluj.

A intrat in atentia autoritatilor comuniste in timpul grevelor studentesti din Cluj din anul 1946. Dupa data de 10 mai 1946 au inceput la Cluj o serie de manifestatii studentesti, ca urmare a aflarii vestii ca Aliatii au decis anularea Dictatului de la Viena. Studentii au manifestat impotriva iredentismului maghiar, dar si impotriva noilor autoritati supuse Moscovei. Pe 26 mai 1946, politia nu a mai putut face fata studentilor manifestanti, astfel ca a adus muncitorii de la fabrica Dermata, majoritatea maghiari comunisti, care au devastat timp de doua ore caminul studentesc “Avram Iancu”. Numai interventia armatei sovietice a linistit situatia, politia din Cluj neintervenind. In zilele de 29 si 30 mai evenimentele au continuat, fiind arestati multi studenti si numai sapte maghiari. In acest context, la 1 iunie 1946, studentii au declansat greva generala. Ei cereau eliberarea colegilor arestati, care intre timp fusesera transferati la Bucuresti. La 6 iunie 1946, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, a sosit la Cluj pentru a vorbi cu profesorii Universitatii. Silviu Dragomir i-a explicat acestuia ce s-a intaplat, a cerut arestarea muncitorilor vinovati de distrugerea caminului studentesc si a solicitat eliberarea studentilor arestati. La 8 iunie a mers la Cluj si Ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, care a cerut profesorilor sa nu ii sprijine pe studentii grevisti. Siviu Dragomir a cerut din nou pedepsirea vinovatilor si eliberarea studentilor, ceea ce i-a adus simpatia celor din urma.

Dupa incheierea grevei studentesti la 16 iunie 1946, prin plecarea fortata acasa a studentilor ca urmare a inchiderii caminelor de catre politie, la 6 iulie 1946 Directia Generala de Siguranta a cerut informatii despre profesorii care vorbisera in timpul evenimentelor cu cei doi ministri. Din acest moment, Silviu Dragomir s-a aflat permanent in atentia autoritatilor.

In 1947 a detinut conducerea Seminarului de Studii Sud-Est Europene, dupa luna septembrie a acestui an fiind pensionat fortat de autoritatile comuniste.

In anul 1948, odata cu transformarea Academiei Romane in Academia R.P.R., Silviu Dragomir a fost eliminat din acest for stiintific. A fost arestat de autoritatile comuniste in acelasi an, fiind judecat in procesul privind banca Agrara din Cluj, ce apartinuse P.N.T. si unde Silviu Dragomir fusese membru in consiliul de administratie. A fost inchis initial in penitenciarul din Caransebes, iar in luna mai a anului 1950 a fost inchis in penitenciarul Sighet. Pedeapsa i-a fost majorata cu saizeci de luni, fiind acuzat ca a fost ministru in guvernele “burghezo-mosieresti”, fiind eliberat din inchisoare in anul 1955. Pedeapsa primita ca a fost ministru s-a dat fara ca Silviu Dragomir sa fi fost vreodata judecat legal pentru acuzatiile aduse. Sotia sa a fost de asemenea condamnata la inchisoare.

Dupa eliberarea din inchisoare a fost lipsit de pensie si de locuinta sa, care fusese nationalizata. A reusit sa obtina totusi un apartament in cladirea Institutului de Istorie a Academiei din Cluj, iar din 1957 si-a recapatat pensia.

In perioada 1957 – 1962 a fost conducatorul unui colectiv in cadrul Institutului de Istorie si Arheologie din Cluj.

Dupa eliberarea din inchisoarea comunista a fost urmarit permanent de Securitate, traind intr-o izolarea aproape totala, pentru ca si-a dat seama ca multi dintre cei care ii cautau prezenta puteau fi informatori ai politiei politice comuniste.

A murit la Bucuresti, la 23 februarie 1962, fiind inmormantat la Cluj la 27 februarie.

Sursa: Fundatia Europeana Titulescu   

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Un%20sfert%20de%20veac%20de%20la%20Unirea%20Transilvaniei/index.html