You are here

Sa facem cunostinta cu Neagu Traian - YO3ABI

Pe nea Traian l-am cunoscut in urma cu 30 de ani. Fiind o fire deschisa si comunicativa l-am placut din prima clipa. Tot timpul era pus pe glume. A ajutat radioamatorii care trebuiau sa participe la concursurile de RGA prin padurile din preajma Bucurestiului, transportandu-i cu motocicleta cu atas, proprietatea lui personala. Mai tarziu a luat radioamatori pentru concursuri de UUS in portabil pe munte cu masina proprie. A ajutat cu piese si diferite montaje pe multi radioamatori; dar i-a ajutat si cu un sfat sau cu o vorba buna.

YO3CCC: Nene Traian, in ce an sunteti nascut?

YO3ABI: In 7 mai 1928; am intrat pe 82 de ani.

YO3CCC: Multi inainte. In ce an ati devenit radioamator?

YO3ABI: Radioamator autorizat sunt din anul 1960. Receptor sunt din 1955 de pe vremea cand radioclubul era in Turnul Parasutistilor.

YO3CCC: Cum ati luat primul contact cu radioamatorismul?

YO3ABI: Intre anii 1950 - 1955 am practicat: parasutismul sportiv, planorism si aviatia de acrobatie. Pentru toate cele trei disciline am brevete obtinute in urma unor ore de zbor si a unor examene sustinute in fata unor comisii. De aici am fost recrutat in aviatia militara, la Scoala de Ofiteri Naviganti nr. 1 Ianca - Buzau. Am fost pilot de vanatoare, comandant grupa zbor. Pe fiecare aparat de zbor aveam cate un receptor cu care puteam sa ascult si radioamatorii. De aici a aparut pasiunea pentru radioamatorism.

YO3CCC: Familia v-a fost alaturi cand ati optat sa deveniti radioamator?

YO3ABI: Familia (sotia) a fost alaturi de mine inca din primele zile de casatorie. Mai tarziu sotia a devenit radioamator de receptie cu indicativul YO3-300/BU.

YO3CCC: Cum v-ati descurcat cu vecinii in privinta antenelor?

YO3ABI: Am avut vecini cumsecade, intelegatori. La inceput, aparatura folosita nu era foarte performanta si din cauza ca foloseam auto-oscilatoare eram ascultat si de catre vecini si le facea placere. Ma ascultau pe televizoare, magnetofoane (in pauza intre melodii) si aparate de radio.

YO3CCC: Cu ce aparatura ati lucrat?

YO3ABI: Cele mai multe legaturi le-am efectuat in banda de 10 metri cu un aparat militar A7B plus un final facut in colaborare cu YO3ST si YO3RI. Dovada stau numeroasele QSL-uri primite, cam vreo 2 geamantane. Primul transceiver de fabrica l-am achizitionat dupa 1990 si era unul pentru 2 metri; cativa ani mai tarziu am cumparat si unul pentru unde scurte.

YO3CCC: Cum ati stat la capitolul antene?

YO3ABI: Tot timpul am experimentat diferite tipuri de antene pentru US si UUS; pe unele dintre ele le-am publicat in revista Tehnium.

YO3CCC: Cum ati ajutat radioamatorismul?

YO3ABI: La inceput am avut motocicleta cu atas si cu ea i-am transportat pe diferiti radioamatori la concursuri; la fel am procedat si cand mi-am cumparat masina. In plus, am ajutat cat am putut pe radioamatorii din tara cu materiale. Ei imi trimiteau banii, iar eu le cumparam materialele solicitate, pe care apoi le trimiteam prin posta. I-am ajutat pe foarte multi care dupa 1990 aveau in dotare statii de genul: RTP-uri, RTM-uri, UFT-uri si alte tipuri de emitatoare/receptoare care erau echipate cu canale fixe si pentru fiecare canal necesita o pereche de cuarturi.

YO3CCC: Ati participat la concursuri?

YO3ABI: La numeroase concursuri am participat impreuna cu alti radioamatori din portabil de pe munte: Vf. Omul, Poiana Brasov, Valea Doftanei, etc. Aici pot enumera un concurs unde impreuna cu Nelu - YO3BAA, Petrica - YO3ST, Gica - YO3RB si Adrian - YO3AV am castigat locul 1. Pe Valea Doftanei am lucrat in alt concurs alaturi de Raduta - YO9WL si alti radioamatori din Campina. In Poiana Brasov am fost la un concurs alaturi de Josef Paolazzo - YO3JP si Hancu Nicolae. De asemenea am participat si la concursuri de RGA in Padurea Cernica.

YO3CCC: Mai faceti trafic radio?

YO3ABI: Mai putin in ultimul timp de cand mi-a murit sotia pentru ca trebuie sa ma gospodaresc singur, dar pasiunea este tot pasiune.

Nea Traian este o persoana "cu frica lui Dumnezeu" si din acest motiv am tinut sa-i fac o poza alaturi de icoanele la care tine foarte mult.

Interviul a fost realizat pe 28 august 2009.

Fotografiile se gasesc in acest album:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Sa%20facem%20cunostinta%20cu%20Neagu%20Traian%20-%20YO3ABI/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer