You are here

Cultura

„Dor de Eminescu”

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Uniunea Naţională a Femeilor din România au organizat sâmbătă, 18 ianuarie 2014, ora 12.00, programul de muzică şi poezie „Dor de Eminescu”, un omagiu adus poetului naţional la împlinirea a 164 de ani de la naşterea acestuia.

Resturi şi rosturi. Saşii în Transilvania: o istorie comună

Expoziţia îşi propune să pună publicul bucureştean în contact cu mărturii şi fragmente de memorie materiale şi imateriale ale civilizaţiei saşilor din România, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra pericolului în care se află patrimoniul cultural săsesc - mobil şi construit.
 

Monumentul lui Mihai Eminescu

Ieri, 15 ianuarie 2014, s-au implinita 164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu (15.01.1850), iar in vara se vor implini 125 de ani de la moartea lui (15.06.1889).

Monumentul Fericitului Papa Ioan Paul al II-lea

In amintirea vizitei istorice pe care a facut-o in tara noastra in anul 1999, Papa Ioan Paul al II-lea, prima vizita a unui Suveran Pontif intr-o tara majoritar ortodoxa, la initiativa Nuntiaturii Apostolice in Romania, in colaborare cu Primaria Municipiului Bucuresti, Monumentul Fericitului Papa Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersectia strazilor Bd. Schitu Magureanu si Pictor C. Stahi.

Sfanta Manastire Antim

Manastirea Antim construita pe vatra unei modeste bisericute de lemn - 1714 - 1715, este una din constructiile vechi ale Bucurestiului care are pe langa valoarea istorica si una artistica si arhitecturala. Ea are hramul: Tuturor Sfintilor.

“Aurul și argintul antic al României”

“Aurul și argintul antic al României” reunește peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch).

Intalnire la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă şi sfârşitului de an 2013, Muzeul Naţional al Satului  „Dimitrie Gusti” are deosebita plăcere să vă invite miercuri, 18 decembrie 2013, ora 10.00, în sala Victor Ion Popa, la o întâlnire între prieteni.

Concert de Crăciun la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni a organizat marţi, 17 decembrie 2013, orele 19.00 tradiţionalul „Concert de Crăciun”, susţinut de Corul SOUND, sub conducerea dirijorului Voicu Popescu.

Expoziţia de sculptura DAVID BUZGAR

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, pe 4 decembrie 2013, la orele 16.00, au vernisat expoziţia de sculptura DAVID BUZGAR, care a avut loc în Foaierul Lena Constante, Sos. Kiseleff nr. 30.

Târgul de Crăciun din Piața Universității

Zeci de bucureșteni de toate vârstele vizitează Târgul de Crăciun din Piața Universității care și-a deschis vineri porțile.

Pages

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer