You are here

Interferențe plastice

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat joi, 5 iulie 2018, ora 16:00, în Sala de Sticlă, vernisajul expoziției de pictură Interferențe plastice, autor Tiberiu Cercel.

Au fost expuse 59 de lucrări – ulei pe pânză, care abordează teme precum peisajul, natura moartă, portretul.
„Nu mă îndoiesc de faptul că pictura și scrisul sunt pentru mine compensații pentru paradisul pierdut al copilăriei, al unui farmec și mister neconsumate în întregime, nici măcar la ospățul clipelor rememorării. Am ajuns la artă, probabil, căutând un impact intelectual care să mă pună în contact cu întregul adevăr acceptat și din postura de accident particular, dezvoltat într-un destin alternativ. Cititorul «operei» mele trebuie să fie atras într-un culoar metaforic, circulând prin dreptul unor oglinzi în care se va vedea pe sine alături de mine, împărțind  cu mine nesomnul și, mai ales, revolta și jocul tandru al apropierii de artă, încercând să descoperim împreună lumina care ne umanizează în atipicul ciudățeniei care ne face asemănători, inventând o nouă și autentică potrivire. Am ajuns să mă îmbolnăvesc de artă, legându-mă la cap cu misterele ei, în timp ce N. Steinhard spunea cu înțelepciune: că «avem să fim ceea ce suntem». Fiind un creator de imagini, în pictură ori în literatură, trebuie să cultiv mijloacele care duc de la instinct la metafora potrivită unei viziuni intelectuale. Vocea unui transcendent familiar s-a interpus între mine și arta mea ca o lentilă aburită de neîndemânarea de a lucra cuviincios și consecvent, colecționând timpii de evadare spre maluri ori insule – speranțe de tip romantic ce poartă uneori posibile măști grotești în căutarea «rolului propriu» ca argument al autenticității. Pictura ca artă mă atrage prin imprevizibilul ei, având în această aventură domestică pasiunea atingerii în pictură, în literatură, în călătorie, în iubire, dar și în atitudinea mea față de ceilalți, a drumului spre frumusețe, trecând prin pasiune”. (Tiberiu Cercel)

Sursa: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Interferente%20plastice/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer