You are here

Ziua de naştere a lui Cornel Chiriac

Ca de obicei, în fiecare an, gruparea numită Fan Club Cornel Chiriac se adună în cimitirul Reînvierea, la 9 mai, pentru a marca ziua de naştere a preţuitului şi mult regretatului redactor radio. În 2016 ar fi împlinit 74 de ani....

S-a stabilit să ne întâlnim luni 9 mai la mormânt la ora 13. Din păcate, în ciuda vremii favorabile, anul acesta am fost mai puţini ca de obicei. Unii au lipsit motivat - boală, serviciu, deplasări - alţii, nemotivat. Două prezenţe de fiecare an, cu „cadourile” lor bine cunoscute: colecţionarul Mihăiţă Soare a adus din nou un vinil - de data aceasta un Deep Purple iar Cristian Neagoe – sticlia sa cu vin roşu, punga cu covrigei şi steagul naţional pus pe mormânt. Nu a lipsit Sandu „de Obor” şi mai târziu a apărut Florin-Silviu Ursulescu. Doi participanţi de bază prezenţi, doi fondatori ai Fan Clubului sunt Paul Ionescu şi subsemnatul, Nini Vasilescu. Tot ei sunt fotografii principali, care folosesc aparate foto adevărate, deşi şi ceilalţi fotografiază, dar cu telefoanele. Am aprins lumânări-candele. S-a băut un vinişor, s-a ronţăit un covrigel, s-a discutat despre muzica actuală, trecutele şi viitoarele serate de la Club A, ne-am amintit de vechi hituri şi muzici, s-a vorbit de Nicu Covaci, şi câte şi mai câte, muzicale, sociale, politice.

Atmosfera este, ca întotdeauna, colegială, caldă, frăţească, ca între prieteni vechi. Am fi stat mai mult, dar treburi şi obligaţii ne-au risipit pe la casele noastre. Unii mergeau  marţi la Berăria H (concert Phoenix), ceilalţi au stabilit să se întîlnească luni 16 mai ora 19.30 la Club A la proiectul -conferinţă „Cultura rock şi mass media comunistă”. Ne convertim amintirile şi nostalgiile în speranţe. 

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:

http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Ziua%20de%20nastere%20a%20lui%20Cornel%20Chiriac%20-%209%20mai%202016/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer